Începe Roland Garros: ce e un Grand Slam, cu ce diferă faţă de alte turnee şi ce n-are voie să facă Halep la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep revine pe zgura pariziană, după ce, anul trecut, a jucat finala la French Open. FOTO: AP

Roland Garros, French Open, se va desfăşura, în perioada 24 mai – 7 iunie. Ştim cu toţii că e unul din cele patru mari turnee de tenis, însă el implică multe detalii care nu sunt cunoscute publicului larg.

În zilele noastre, termenul de „Grand Slam“ se referă la cele mai importante patru competiţii în lumea sportului alb: 

*Australian Open (hard): are loc în mijlocul lunii ianuarie

*French Open (zgură): e programat pentru mai – iunie

*Wimbledon (iarbă): se joacă în iunie – iulie

*US Open (hard): disputat în august – septembrie

Turneele de Mare Şlem oferă cele mai multe puncte câştigătorilor, cele mai mari premii în bani, implică cel mai mare număr de participanţi şi doar în cadrul acestor competiţii, la simplu, la masculin, învingătorul trebuie să ia trei din cinci seturi.

2.000 de puncte în clasamentul mondial primeşte sportivul care se impune într-un turneu de Mare Şlem. Prin comparaţie, la competiţiile Premier Mandatory, a doua cea mai importantă categorie după Grand Slam, învingătorul primeşte 1.000 de puncte.

În clasamentul vechimii, Wimbledon conduce detaşat. Prima ediţie a turneului londonez s-a jucat în 1877. Apoi, pe rând, au apărut US Open (1881), French Open (1891) şi Australian Open (1905). Totuşi, iniţial, doar Wimbledon a fost recunoscut ca un turneu de Grand Slam. Abia începând cu sezonul 1924-1925, celelalte trei competiţii au dobândit şi ele acest statut.

Ce înseamnă Grand Slam?

Termenul se foloseşte atunci când un jucător sau o jucătoare câştigă Australian Open, French Open, Wimbledon şi US Open în acelaşi an. Primul care a izbutit această performanţă a fost americanul Don Budge în 1938. Până acum, 17 jucători au realizat un Grand Slam dintre care trei chiar de mai multe ori!

Australianul Rod Laver a izbutit Grand Slam-ul de două ori, la simplu, în timp ce australianca Margaret Court a reuşit această performanţă de trei ori: o dată la simplu şi de două ori la dublu-mixt.

La un moment dat, s-a spus că, dacă un sportiv deţine cele patru trofee simultan, fără a le câştiga în acelaşi an (Exemplu: French Open, Wimbledon şi US Open în 2015 şi Australian Open în 2016), tot Grand Slam s-ar numi realizarea sa. Totuşi, Federaţia Internaţională de Tenis n-a fost de acord cu schimbarea propusă.  

Tipologii de Grand Slam

*Grand Slam non-calendaristic – Se referă la performanţa unui jucător de a câştiga patru turnee de Mare Şlem la rând, însă nu în acelaşi an.

*Grand Slam de carieră – Atunci când cineva se impune la Australian Open, French Open, Wimbledon şi US Open de-a lungul carierei sale.

*Grand Slam de aur – Atunci când un jucător câştigă Australian Open, French Open, Wimbledon şi US Open în acelaşi an, iar apoi cucereşte şi aurul olimpic. O singură jucătoare a reuşit aşa ceva de-a lungul istoriei: Steffi Graf (1988 Australian Open, 1988 French Open, 1988 Wimbledon, 1988 US Open & 1988 aurul olimpic).

*Grand Slam de aur de carieră – Termenul e folosit în cazul celor care câştigă cele patru mari turnee de tenis, plus aurul olimpic, de-a lungul carierei. Serena Williams e singurul om care a realizat aşa ceva, la simplu, dar şi la dublu. 

*Super Slam – Atunci când cineva câştigă Australian Open, French Open, Wimbledon, US Open, aurul olimpic, dar şi Turneul Campionilor, care încheie sezonul, toate în acelaşi an. Nimeni n-a izbutit aşa ceva până acum.

*Super Slam non-calendaristic – Când un jucător câştigă Turneul Campionilor, cele patru mari competiţii, plus aurul olimpic la rând, însă nu în acelaşi an. Steffi Graf e singurul om care a realizat această performanţă: 1987 Turneul Campioanelor, 1988 Australian Open, 1988 French Open, 1988 Wimbledon, 1988 US Open & 1988 aurul olimpic.

16 turnee de Mare Şlem consecutiv a câştigat Helen Wills Moody (SUA), la simplu, între 1924 şi 1933. Pe primele 15 le-a cucerit fără a pierde vreun set. În acest interval de timp, ea a luat Wimbledon de şase ori, French Open de patru ori, US Open de şase ori, plus aurul olimpic în 1924. Moody n-a jucat însă niciodată la Australian Open.

Halep riscă o amendă de 20.000 de dolari

Spre deosebire de alte turne, la Australian Open, French Open, Wimbledon şi US Open, jucătorii n-au voie să ceară o sesiune de „coaching“ (discuţie cu antrenorul) în timpul unui meci.

Ceea ce va fi o lovitură pentru Simona Halep, obişnuită să vorbească fie cu Victor Ioniţă, fie cu Darren Cahill, atunci când jocul ei nu merge. Nu o dată, astfel de dialoguri au ajutat-o să-şi revină spectaculos în timpul unui meci ce părea pierdut.

Un sportiv care încearcă să aibă un dialog cu antrenorul, chiar şi când acesta se află în tribune, riscă o amendă de 20.000 de dolari!

Regulamentele specifice unui turneu de Mare Şlem

*Oricine se poate înscrie la un „Open“ cu condiţia să aibă 14 ani împliniţi în ziua în care se stabilesc meciurile din turul I.

*Nu se plăteşte nicio taxă de înscriere pentru a participa la un „Open“.

*La Australian Open, French Open, Wimbledon şi US Open participă 128 de jucători în calificări şi 128 de jucători în turul I, la simplu. La dublu, numărul participanţilor e de 64 în turul I. Dacă există mai mulţi sportivi care vor să ia parte la un turneu, atunci selecţia se face în funcţie de locul ocupat în ierarhia mondială.

*Înscrierile pentru turul I se fac cu 42 de zile înainte de startul competiţiei. Înscrierile pentru participarea în calificări se fac cu 28 de zile înainte de startul jocurilor.

*Cine ratează dead-line-ul pentru înscriere poate participa în competiţie graţie unui wild-card. 

*Dacă cineva renunţă la a participa la un turneu de Mare Şlem, după ce s-a înscris, el nu poate juca într-o altă competiţie în cele două săptămâni în care se joacă acel Grand Slam.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi