În sfârşit, Torje!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul dinamovist Gabi Torje a spart ieri gheaţa în campionatul Italiei, la al 12‑lea meci jucat în tricoul lui Udinese. Ca de obicei în ultima vreme, românul n-a fost titular, începând pe banca de rezerve întâlnirea din deplasare cu Fiorentina, fosta formaţie a lui Adrian Mutu.

Antrenorul lui Udinese, Francesco Guidolin, s-a gândit la Torje după mai mult de o oră de joc, când friulanii erau conduşi pe tabela de scor cu 2-1. Intrat în locul sârbului Basta, „Piticul" a luat în primire flancul drept al liniei de mijloc, acolo unde mereu s-a simţit cel mai bine şi a încercat să dea un suflu nou acţiunilor de atac ale coechipierilor.

După un prim şut spre poarta Fiorentinei care nu şi‑a atins ţinta, Torje a reuşit să puncteze cu un minut înainte de finalul partidei, profitând de o pasă inspirată a lui Di Natale. Era însă prea târziu pentru ca Udinese să plece cu puncte de la Florenţa, meciul încheindu-se cu victoria la limită (3-2) a gazdelor.

695 de minute a jucat Torje pentru Udinese până să marcheze primul gol.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare