Imaginea serii pe „Arena Naţională“: Cum a trăit un elveţian meciul epic cu Franţa VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Euro 2020 a oferit, luni, cele mai spectaculoase partide de la începutul turneului final. Atât, la Copenhaga, cât şi la Bucureşti, s-au înscris câte şase goluri, în timpul regulamentar. Meciul mai dramatic l-am avut însă noi, pe „Arena Naţională“.

Ca o ironie a sorţii, atât în Spania - Croaţia, cât şi în Franţa - Elveţia, desfăşurarea scorului a fost identică: echipa mai slab cotată a deschis scorul, favorita a trecut apoi în frunte, pentru a fi egalată, dramatic, pe final. A fost 3-3, după 90 de minute, atât pe „Parken“, cât şi pe „Arena Naţională“.

Apoi, scenariul a decurs foarte diferit. Dacă la meciul de la Copenhaga, favorita Spania şi-a adjudecat, totuşi, calificarea în sferturi, câştigând cu 5-3, la Bucureşti, campioana mondială Fraţna a fost eliminată după loviturile de la departajare.

Iar imaginea serii de pe „Arena Naţională“ a oferit-o un suporter elveţian, care a trecut de la agonie la extaz, după cum se poate vedea mai jos:

Euro 2020, tabloul optimilor

Sâmbătă

*Amsterdam: Ţara Galilor - Danemarca 0-4

*Londra: Italia - Austria 2-1 (după prelungiri)

Duminică

*Budapesta: Olanda - Cehia 0-2

*Sevilla: Belgia - Portugalia 1-0

Luni

*Copenhaga: Croaţia - Spania 3-5 (după prelungiri)

*Bucureşti: Franţa - Elveţia 3-3 (4-5 după penalty-uri)

Astăzi

*Londra, ora 19.00: Anglia - Germania

*Glasgow, ora 22.00: Suedia - Ucraina

Pro TV transmite Euro 2020.

Primele meciuri stabilite din sferturi

*2 iulie, St. Petersburg, ora 19.00: Elveţia - Spania

*2 iulie, Munchen, ora 22.00: Belgia - Italia

*3 iulie, Baku, ora 19.00: Cehia - Danemarca

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!