Ianis Hagi, înaintea meciului cu Insulele Feroe, pentru care a fost convocat: „Îmi doresc asta, nu am de ce să mă ascund“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Convocat de Cosmin Contra în lotul pentru „dubla” României cu Insulele Feroe şi Norvegia, Ianis Hagi a oferit câteva declaraţii, la sosirea în ţară.

Întrebat de reporteri dacă i-ar plăcea să reconstituie parcursul tatălui său şi să devină noul „decar” al echipei naţionale a României, Ianis Hagi a răspuns fără ezitări: „Îmi doresc şi ăsta este rolul meu. Nu am de ce să mă ascund”.

Ianis Hagi începe să-şi găsească locul la Genk, devenind un obişnuit al primului 11 şi fiind autorul unei „duble” recente pentru gruparea sa, în partida cu St. Truiden, întreruptă de arbitru, în cele din urmă, pe fondul unor întâmplări din tribune.

„Mă simt bine. Încă sunt într-o perioadă de adaptare, chiar dacă am început să joc mai mult. Încă sunt la început, sunt conştient că poate pot fi şi momente mai puţin bune în viitorul apropiat. Mă aştept la acest lucru pentru că este un campionat diferit. E altă viaţă, trebuie să te adaptezi. Comunic cu staff-ul , comunic cu antrenorul, şi el comunică cu mine”, a completat Ianis Hagi pentru DigiSport.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări