Hidişan: "Mai am un an de contract cu Pandurii, dar mă gândesc să plec"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul Florin Hidişan a declarat că mai are un an de contract cu gruparea Pandurii Târgu Jiu, dar a fost anunţat de tehnicianul Petre Grigoraş că nu intră în vederile sale pentru noul sezon, astfel că se va gândi la o altă variantă.

"Mai am un an de contract cu Pandurii. În momentul de faţă am alte gânduri, dacă nu voi intra în vederile antrenorului. Am avut o discuţie cu domnul Petre Grigoraş. Mi-a spus că nu mai intru în vederile lui. Au tot fost declaraţii ale domnului Grigoraş, ba că am o bubiţă, ba că nu ştiu ce am făcut. Ironii şi lucruri care ar fi deranjat pe oricine pentru că au fost lucruri neadevărate. Eu voi veni în 15 iunie la reunire, pentru că sunt sub contract cu Pandurii şi apoi o să am o discuţie cu domnul Condescu pentru a vedea ce voi face mai departe. Orice jucător când nu mai intră în vederile antrenorului trebuie să se gândească la un alt drum. Aşa voi face şi eu pentru că nu-mi convine să stau. Deocamdată nu am nicio ofertă", a spus Hidişan.

Florin Hidişan a precizat că are conştiinţa împăcată că a făcut totul pentru a ajuta Pandurii şi pentru a juca. "N-am vorbit cu nimeni de la altă echipă. Dacă nu mai sunt dorit, e logic că vreau să plec, în Liga I sau în străinătate. Exclud să merg la o echipă de Liga a II-a. Din punctul meu de vedere, mai am multe de spus în fotbal, şi când spun asta mă refer la valoarea pe care o am. Eu am conştiinţa împăcată că am făcut tot ce am putut pentru a ajuta această echipă. Nu m-am ascuns niciodată, eu am vrut să dau totul pentru echipă. Mi-aş fi dorit să joc mai mult, să-mi pun calităţile în slujba echipei. Că n-am reuşit, sunt lucruri care nu au depins numai de mine, ci şi de alţi factori. Am avut şi ghinion cu accidentările", a explicat el.

Preşedintele executiv a clubului din Târgu Jiu, Eugen Pârvulescu, recunoaşte că nu va fi uşor să se găsească o echipă pentru Hidişan, deoarece acesta nu a jucat prea mult pentru Pandurii. "Pentru Hidişan încercăm să găsim o echipă din afara ţării. În cazul său cred că va fi nevoie însă şi de o perioadă de o săptămână în care să meargă să-l vadă. Cine vrea să-l ia trebuie să-l vadă, pentru că dacă se uită la câte minute are jucate în sezonul trecut, oricine îşi pune întrebări", a afirmat Pârvulescu.

Hidişan a jucat în tur în şapte meciuri, dar nu mai mult de 60 de minute în fiecare, media fiind de mai puţin de 30 de minute. În retur, mijlocaşul a reuşit să joace doar în două meciuri, dar numai câte 6, respectiv 7 minute.

Florin Hidişan a fost achiziţionat de Pandurii Târgu Jiu în urmă cu doi ani.


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă