Hegemonia oraşelor Constanţa şi Baia Mare în handbal continuă. Cele două HCM-uri, noile campioane ale României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HCM Constanţa a câştigat al nouălea titlu din istoria clubului

HCM Constanţa şi HCM Baia Mare au câştigat titlurile de campioană în handbalul românesc la masculin şi feminin, după un sezon competiţional pe care l-au dominat de la un capăt la celălalt.

HCM Baia Mare a cucerit primul său titlu naţional la handbal feminin, după ce a învins pe teren propriu formaţia Corona Braşov cu scorul de 38-33 (22-14), în penultima etapă a fazei play-off-ului din Liga Naţională. Formaţia pregătită de Costică Buceschi a câştigat în acest sezon tot ce se putea câştiga pe plan intern, Supercupa, Cupa României şi campionatul naţional.

Dacă la feminin, HCM Baia Mare a câştigat primul său titlu din istorie, la masculin HCM Constanţa s-a impus pe plan intern pentru a şasea oară consecutiv. Pentru "marinari", acesta a fost al nouălea succes din istoria clubului (2004, 2006, 2007, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014).

Constanţa a devenit din nou campioană, chiar dacă a pierdut, scor 19-24 (9-11) meciul retur cu Ştiinţa Bacău. Avantajul din tur, când a câştigat la nouă goluri diferenţă, a fost suficient pentru trupa de la malul mării să-şi treacă în palmares un nou titlu de campioană. 

HCM Constanţa a participat în acest an şi în cupele europene, reuşind să acceadă până în Final Four-ul Cupei EHF, unde a terminat pe locul 4. De partea cealaltă, HCM Baia Mare a evoluat în Liga Campionilor, dar n-a reuşit să treacă de faza grupelor principale.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online