Handbalul, un „câmp minat” cu procese: fostul selecţioner dă în judecată federaţia, după ce a fost demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tomas Ryde, fostul selecţioner al echipei naţionale de handbal feminin a României FOTO Arhivă persoală/Facebook

Tomas Ryde acţionează în judecată Federaţia Română de Handbal, după ce a fost demis din funcţia de selecţioner al reprezentativei feminine.

Anunţul a fost făcut de antrenorul suedez prin intermediul contului său de Facebook, Tomas Ryde menţionând că va da în judecată Federaţia Română de Handbal, considerându-se „demis abuziv” şi concediat, pentru prima dată în cei 37 de ani de activitate. Nordicul a fost îndepărtat de la conducerea echipei naţionale de handbal feminin, după ce reprezentativa României a ocupat locul 12 la Campionatul Mondial, disputat în 2019.

Tomas Ryde şi-a început „aventura” în ipostaza recent încheiată, în luna mai a anului 2019, având drept obiectiv trasat calificarea la turneul olimpic de la Tokyo. În schimb, selecţionata sa a ocupat locul 12 la Campionatul Mondial de handbal, ceea ce i-a anulat şansele de a evolua la Jocurile Olimpice. Totuşi, graţie faptului că România a obţinut locul patru la EURO 2018, ţara noastră va putea participa la turneul preolimpic, din luna martie. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!