HANDBAL România - Kosovo 36-24, în primul meci pentru calificarea la EURO 2018, fără imnuri şi fără steaguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România - Kosovo s-a jucat pentru calificarea la Campionatul European din 2018 FOTO Mediafax

Echipa naţională de handbal masculin a României şi-a început miercuri drumul spre Campionatul European din 2018. Primul obstacol al „tricolorilor“ a fost Kosovo, într-un meci care s-a jucat în Sala Polivalentă a clubului Dinamo şi a fost câştigat de gazde, scor 36-24.

România - Kosovo a fost prima partidă din Grupa C a turului I preliminar al CE 2018.  Sâmbătă va avea loc returul, iar în luna iunie se va disputa o dublă manşă cu Italia, cealaltă echipă din grupă. Prima clasată se califică în faza următoare a preliminariilor. 

Implicările meciului au depăşit planul sportiv, întrucât Kosovo este o ţară căreia România nu i-a recunoscut independenţa. Mai exact, din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, Kosovo nu a fost recunoscută drept regiune autonomă de către cinci: ţara noastră, Cipru, Grecia, Slovacia şi Spania.  
Sala unde s-a disputat meciul nu a fost populată la capacitate maximă, ci la jumătate. Aproximativ 1.000 de oameni s-au strâns pentru a vedea pe viu victoria românilor

Fără imn, fără steag

Trebuie menţionat că imnul lui Kosovo nu a fost intonat în sala de joc şi, la recomandările forului european, nici cel al României nu a fost ascultat. Gazdele au găist o soluţie de compromis şi au ascultat imnul României în vestiar, înainte de a intra pe teren. Similar, nu au fost arborate steaguri, în mod oficial. Pe de altă parte, pentru Kosovo acesta a fost primul meci oficial de handbal, cu toate că federaţia lor a fost primită de cea europeană la un congres din luna septembrie.

Trecând la detaliile propriu-zise despre handbal, selecţionata României este la a treia campanie de calificare a unui turneu final în 2014, după ce în primăvară a ratat grupele preliminare pentru Euro 2016. în vară a pierdut barajul cu Suedia, care i-ar fi permis participarea la Mondialul din 2015, astfel încât Euro 2018 rămâne varianta de salvare. Ultima prezenţă la un Campionat European pe care reprezentativa masculină de handbal o are în istorie datează de 14 ani, din 1996.

Momentul zero al handbalului masculin românesc

Handbalistul Alin Şania a fost convocat la naţională în vederea acestui meci după patru ani de absenţă la prima reprezentativă, ocazie cu care a declarat: „Am fost foarte bucuros de această convocare. Mi-am demonstrat mie că pot să mai joc handbal la nivel înalt. Pentru că multă lume a zis că nu mai pot şi că sunt scos din circuit. Poate a fost şi vina mea, că am lăsat-o puţin mai moale, dar acum am revenit în forţă. Acum ne aştaptă două meciuri grele cu selecţionata din Kosovo, dar sunt convins că le vom câştiga. Suntem conştienţi că este cumva momentul zero al echipei naţionale şi că trebuie să punem umărul să ducem echipa cel puţin acolo unde a fost înainte“.

Selecţionerul României, Aihan Omer mizează pe aportul suporterilor, sala în care se va disputa partida având o capacitate de aproximativ 2.500 de locuri: „Nu cerem 50.000 de spectatori, dar 1.200 de persoane din 2 milioane de locuitori pot veni la un meci al naţionalei. În acest moment avem nevoie de rezultate şi nu de experiment. În ultimii doi ani s-a încercat altceva, dar numai cu tinerii România nu poate să urce. Trebuie combinaţia perfectă, în spatele unui jucător tânăr să stea şi unul cu experienţă“. În vederea meciului împotriva lui Kosovo, lotul României numără 17 jucători apţi de joc: Szopka, Stănescu, Pralea (portari); Novanc, Iancu, Savenco (pivoţi); Csepreghi, Criciotoiu, Ghiţă, Racoţea, Grigoraş, Stavrositu, Şania (linia de 9 metri); Ghionea, Toma, Buricea, Asoltanei (extreme).

Aihan Omer este noul selecţioner al naţionalei de handbal masculin

HCM Constanţa, pe urmele dezastrului de la Oltchim. Soarta campioanei României depinde de MTS. Cauzele declinului

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO