Halep, un monument în tenisul feminin: Jabeur a explicat ce a însemnat victoria obţinută în faţa Simonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep, cu evoluţii constant bune în ultimii ani

Simona Halep (30 de ani, 21 WTA) a cucerit 23 de trofee WTA până acum, însă, mult mai important, a ajuns o jucătoare foarte respectată în circuitul WTA datorită faptului că rezistă la nivel înalt din 2014 încoace.

Simona Halep revine, astăzi, pe teren, în turul II de la Roma, urmând să se dueleze cu americanca Danielle Collins (9 WTA), finalista de la Australian Open 2022. 

La Roma, „Simo“ joacă ultimul turneu de pregătire pe zgură, înainte de French Open (22 mai – 5 iunie). Şi, deocamdată, prestaţiile lui Halep pe zgură au fost dătătoare de speranţe, ea având o calificare în sferturi în întrecerea precedentă, la Madrid. Acolo, Halep a fost învinsă de Ons Jabeur (Tunisia, 27 de ani). Care, ulterior, a şi câştigat Madrid Open. Graţie acelui succes, tunisianca a urcat de pe locul 10 mondial până pe 7. 

Chiar dacă, între timp, a mai jucat o sportivă din România, vorbim despre Sorana Cîrstea (31 de ani, 26 WTA), pe care a învins-o, marţi seară, la capătul unui meci bizar, de Dosarele X, despre care Adevărul a scris aici, Ons Jabeur a rămas cu gândul la partida cu Halep de la Madrid. Potrivit Eurosport, tunisianca a privit victoria cu Simona ca pe un moment de răscruce pentru cariera ei.

Ce a spus Ons Jabeur?

*Pentru mine, cel mai important lucru din ultimul timp, a fost meciul împotriva Simonei. A trebuit să înfrunt acest test, a trebuit să fac un pas înainte în dezvoltarea mea pentru a o învinge. Graţie acelei partide am fost în stare să-mi ating visul (n.r. de a câştiga primul turneu WTA 1000, la Madrid)

*Vreau să fiu în Top 5 WTA şi vreau să câştig un Grand Slam. Pentru asta, trebuie să respect acelaşi plan ca la Madrid, nu trebuie să mă abat de la el. Mi-am demonstrat în meciuri mari că pot face faţă, e o provocare pentru mine să mă gândesc că, într-o zi, pot câştiga un Grand Slam.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă