Halep, sub lupa americanilor: Articol savuros despre cariera şi ascensiunea Simonei în tenisul feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faptul că Simona Halep domină în acest moment autoritar tenisul feminin e remarcat şi de specialiştii de peste ocean.

Site-ul american theringer.com a făcut o analiză amănunţită a carierei româncei şi a venit cu un verdict clar: 2018 e anul Simonei!

„Victoria de la Roland Garros i-a cimentat, statistic şi filosofic, statutul de lider mondial pe care îl deţine de la sfârşitul lui februarie. A fost al treilea titlu al lui Halep în acest sezon, a acumulat mai multe puncte (5.285) şi a câştigat mai mulţi bani (5.345.777 de dolari) decât oricine din circuit în acest an. După aproape orice unitate de măsură, 2018 a fost anul Simonei Halep“, e un prim fragment din articolul semnat de Rob Schaefer. 

Acesta explică apoi în textul preluat de Digi Sport că antrenorul Darren Cahill a reuşit să aibă o influenţă pozitivă asupra Simonei.

„La acel moment (n.r. – înaintea numirii lui Cahill în funcţie), în ciuda consistenţei de pe hârtie, cariera lui Halep era definită de un potenţial nerealizat şi de o îndoială de sine. La 27 ianuarie 2014, la 22 de ani, a intrat în Top 10 mondial şi n-a mai ieşit de acolo de atunci. Cele 231 de săptămâni sunt, de departe, cea mai lungă serie activă din WTA. A petrecut 57 dintre aceste săptămâni pe primele două locuri. În octombrie, a urcat, în premieră, pe locul 1. Cu toate acestea, titlurile de Grand Slam o evitau. După ce a câştigat primul titlu major la Roland Garros, numărul 1 mondial a urmărit să-şi consolideze moştenirea sportivă la Wimbledon“, a mai subiliniat sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare