Halep stârneşte admiraţia rivalelor: Muguruza, discurs superb despre poziţia pe care o ocupă Simona în tenisul feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Simona Halep şi-a mărit în 2018 nu doar numărul de fani în întreaga lume, dar a devenit o figură mult mai respectată în circuitul feminin. Iar celelalte fete îşi doresc acum să aibă realizările româncei.

Simona Halep a adunat până acum 16 săptămâni pe primul loc mondial, iar începând cu 26 februarie va reveni pe prima poziţie în ierarhia WTA. „Adevărul“ a explicat aici cât va dura de această dată şederea Simonei în fruntea tenisului feminin.

Dacă în România există o categorie de oameni care, în continuare, minimalizează, fără niciun argument logic, această performanţă a lui Halep, în schimb, în circuitul WTA ocuparea locului 1 mondial e un vis pentru sportive. Inclusiv cele care au ocupat, cândva, această poziţie îşi doresc să ajungă, din nou, acolo. Garbine Muguruza se află acum pe poziţia a 3-a, la 1.790 de puncte de Halep, însă şi-a propus să revină cât mai repede pe locul 1. Iberica de 24 de ani a mai fost pe această poziţie timp de patru săptămâni, între 11 septembrie 2017 şi 8 octombrie 2017. Apoi, a fost detronată chiar de Simona Halep.

Într-un interviu acordat pentru Hindustan Times şi citat de Digi Sport, Muguruza a recunoscut cât de important e să fii lider mondial în tenis.

Ce a spus?

*E important să ajung, din nou, pe primul loc. Întotdeauna mi-am impus asta, să lupt pentru prima poziţie. E un sentiment grozav să fii pe primul loc, chiar dacă e foarte greu. Chiar dacă e greu, voi reveni pe primul loc, voi încerca asta.

*Când eşti pe primul loc, simţi că trebuie să te impui în fiecare turneu la care joci. Trebuie sa fii mereu la un nivel înalt, deoarece adversarele n-au nimic de pierdut. Simţi multă presiune, sunt multe lucruri care trebuie gestionate.

*Realizezi multe lucruri când eşti acolo. Ai o stare de genul „Sunt aici, mai sus nu pot ajunge, doar mai jos. Şi sunt toate fetele astea care îmi vor locul, trebuie să-l apăr“. Tot timpul eşti în alertă.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete