Halep se târăşte la Beijing: De ce pentru al doilea an la rând, Simona ţine să joace accidentată în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (6  WTA) a părăsit Wuhan Open, în optimi, după al doilea meci, şi e clar că are şanse minime de a aborda China Open (30 septembrie - 6 octombrie) aptă din punct de vedere medical.

Simona Halep s-a „rupt“ din nou şi devine tot mai clar că, având în vedere rigorile tenisului de performanţă, româncei îi e greu, fizic, să facă faţă unui sezon cap-coadă.

Asta deoarece, momentul în care „Simo“ s-a accidentat acum e aproape identic cu cel din stagiunea precedentă. Practic, Halep duce nouă luni dintr-un an, după care apar problemele fizice din septembrie încolo.

După abandonul de la Wuhan Open, constănţeanca a avut o postare pe contul ei de Twitter în care a explicat că va face deplasarea la Beijing pentru China Open.

„Nu e niciodată distractiv să mă retrag dintr-un meci. Din păcate, spatele meu s-a contractat şi a fost prea dureros să continui. Mă voi îndrepta spre Beijing mâine (n.r. - joi), voi primi tratament şi voi rămâne optimistă că mă voi putea recupera repede. Mulţumesc Wuhan Open Tennis pentru ospitalitate şi ne vedem anul viitor“, a fost mesajul Simonei.

Miza e bonusul financiar de la WTA

La fel ca în 2018, Halep va ajunge accidentată la Beijing. Anul trecut, ea a şi ieşit de pe teren după un prim set pierdut cu Ons Jabeur. Miza e însă prezenţa la ultimul turneu Premier Mandatory din acest an cu orice preţ! 

O sportivă de top care reuşeşte să participe la toate turneele Premier Mandatory si Premier 5 într-un an primeşte un bonus „gras“ de la WTA. Iar asta în funcţie de locul ocupat în clasament, la finalul stagiunii, după cum se poate vedea mai jos:

Locul 1: 1.000.000 de dolari

Locul 2: 700.000

Locul 3: 650.000

Locul 4: 450.000

Locul 5: 450.000

Locul 6: 350.000

Locul 7: 225.000

Locul 8: 225.000

Locul 9: 225.000

Locul 10: 225.000

În 2018 şi în 2017, „Simo“, lider mondial la ultimul clasament al anului, a încasat bonusul cel mare, de un milion de dolari. 

Acum, cu opt din cele nouă turnee Premier 5 şi Premier Mandatory bifate de Halep în 2019, prezenţa la Beijing îi va asigura Simonei, în funcţie de locul ocupat în ultimul clasament al anului, un bonus ce poate varia între 350.000 şi 650.000 de dolari.

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul