Halep revine în România pentru un nou meci demonstrativ: Biletele au fost puse în vânzare deja

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep juca, cândva, în turneul de la Bucureşti de pe zgură, însă, de când a urcat spre un alt nivel în tenisul feminin, nu şi-a mai permis să vină în Capitală din cauza calendarului.

Simona Halep se vede nevoită, an de an, să „dribleze“ turneul de la Bucureşti, deoarece „BRD Bucharest Open“ pică între sezonul de iarbă şi cel de hard.

Dacă nu mai joacă în Capitală, în schimb, Simona îşi consolează fanii cu prezenţa la „Sports Festival“, un eveniment găzduit la Cluj. În acest an, Halep a evoluat într-un demonstrativ, pe teren intrând şi Darren Cahill, Marius Copil, Fabio Fognini şi Daniela Hantuchová. Acţiunea a fost o reuşită, iar cele 9.000 de locuri din cadrul „BT Arena“ din Cluj au fost ocupate în totalitate.

Acum, organizatorii au anunţat că „Tennis Demo: Simona & Friends“ se va disputa şi în 2020 în cadrul „Sports Festival“ (11-14 iunie 2020). Mai precis, meciul Simonei e programat pentru 12 iunie 2020.

Biletele au fost puse în vânzare aici, preţurile fiind între 60 şi 140 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne