Halep, revenire de campioană: Simona a spulberat-o pe Kerber, după un start extrem de slab. Ştim cu cine va juca în semifinale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a trecut de Angelique Kerber (12 WTA), nemţoaica în faţa căreia a suferit teribil, la Melbourne. A ieşit un meci greu, la fel ca la Australian Open, însă Halep s-a impus din nou, cu scorul de 6-7 (2), 6-3, 6-2.

Simona Halep şi Angelique Kerber sunt specialiste în oferirea unor meciuri-maraton, iar întâlnirea lor de miercuri, la Paris, s-a lungit, din nou, pe durata a trei seturi.

În primul, constănţeanca a început extrem de prost şi, după numai câteva minute, era condusă cu 4-0! S-a redresat, ulterior, însă era prea târziu. Kerber a luat tie-break-ul, dar cu mâinile tremurând. Era un semn clar că, cel mai probabil, următoarele două seturi vor marca revenirea lui Halep.

Ceea ce s-a şi întâmplat, iar liderul WTA s-a impus după două ore şi 16 minute.

În semifinale, Halep se va duela cu Garbine Muguruza (3 WTA), cea care a spulberat-o, astăzi, pe Maria Şarapova (30 WTA). Partida se va juca mâine, ora urmând a fi anunaţată de organizatori.

CITEŞTE ŞI:

De la ce oră se joacă semifinala Halep - Muguruza

Halep, un car de nervi: Şi-a permis Simona să-şi jignească antrenorul?! Ce a strigat românca în timpul meciului cu Kerber

Kerber, neputincioasă în faţa lui Halep: Nemţoaica a explicat unde s-a făcut diferenţa în duelul cu Simona la Paris

Halep, răsplătită ca o regină: Simona primeşte o sumă uriaşă pentru calificarea în semifinale. Cât ar încasa pentru trofeu

Halep joacă, joi, pentru locul 1 mondial: Simona a fost spulberată de viitoarea ei adversară la ultimul meci direct

Prima reacţie a Simonei Halep după revenirea senzaţională din meciul cu Muguruza 

Şarapova, spulberată la Paris: Rusoaica a fost eliminată, după un meci slab. Ştim cu cine va juca Halep în semifinale

----------------------

SETUL III

6-2 Halep: BREAK, GAME, SET, MECI! Kerber s-a dus la 30-0, însă Halep a revenit, a luat patru puncte la rând şi a încheiat meciul.

*5-2 Halep: Simona şi-a făcut serviciul la 30.

*4-2 Halep: Kerber şi-a făcut serviciul la 15 şi a sevit un as la punctul decisiv.

*4-1 Halep: Simona şi-a făcut serviciul la 15.

*3-1 Halep: BREAK! Halep s-a dus la 40-15, dar a irosit primele două mingi de break. La deuce#1, Halep a avut o nouă minge de break şi a valorificat-o, după ce Kerber a trimis o „scurtă“ în fileu.

*Kerber are o bătătură la picior şi primeşte îngrijiri medicale.

*2-1 Halep: BREAK! Kerber s-a dus la 40-0 şi s-a impus la 15 pe serviciul adversarei.

*2-0 Halep: BREAK! Simona s-a impus pe serviciul adversarei la zero.

*1-0 Halep: Simona şi-a făcut serviciul la 15 şi a rezolvat game-ul cu un as.

*Serveşte Halep.

--------------------

SETUL II

*6-3 Halep: BREAK! Halep s-a dus la 40-0 şi a avut trei mingi de set, dar Kerber a egalat. La deuce#1, Simona a avut o nouă minge de break, iar Kerber a comis o dublă greşeală. 

*5-3 Halep: La 30-30, Halep a comis o dublă greşeală, iar Kerber a avut minge de break. Nemţoaica a trimis însă afară. La deuce#1, Halep a trecut în avantaj, dar Kerber a egalat. La deuce#2, Simona a avut minge de game şi a valorificat-o cu un punct câştigat fabulos, după o „scurtă“ imposibilă a lui Kerber!

*4-3 Halep: Simona s-a dus la 30-0 pe serviciul adversarei, însă Kerber a câştigat patru puncte la rând şi a luat game-ul.

*4-2 Halep: SImona şi-a făcut serviciu la 15.

*3-2 Halep: Kerber a avut 40-30, dar a trimis afară. La deuce#1, Halep a trecut în avantaj, dar Simona a trimis în fileu. La deuce#2, Halep a avut minge de break, dar Kerber a salvat-o. La deuce#3, Kerber a trecut în avantaj, dar a trimis în fileu. La deuce#4, nemţoaica a avut avantaj şi l-a valorificat.

*3-1 Halep: Simona şi-a făcut serviciul la zero.

*2-1 Halep: Kerber şi-a făcut serviciul la zero.

*2-0 Halep: Simona şi-a făcut serviciul la 15.

*1-0 Halep: BREAK! Simona s-a dus la 40-15 şi a valorificat prima minge de break.

*Serveşte Kerber.

--------------------

SETUL I

*Tie-break:

1-0 Kerber

2-0 Kerber

2-1 Kerber

2-2

3-2 Kerber

4-2 Kerber

5-2 Kerber

6-2 Kerber

7-2 Kerber 

*6-6: BREAK! Halep s-a impus pe serviciul adversarei la 15.

*6-5 Kerber: BREAK! Neamţoaica s-a impus pe serviciul Simonei la 30.

*5-5 Halep reuşeşte egalarea

*5-4 Kerber: Halep şi-a făcut serviciul la 30.

*5-3 Kerber: Nemţoaica şi-a făcut serviciul la 30.

*4-3 Kerber: Kerber a avut minge de break la 40-30, dar Halep a egalat. La deuce#1, nemţoaica a trecut în avantaj, dar Simona a egalat. La deuce#3, Halep a avut avantaj şi l-a valorificat.

*4-2 Kerber: BREAK! Halep s-a dus la 40-0 şi a făcut break-ul la 30.

*4-1 Kerber: Halep şi-a făcut serviciul la zero.

*4-0 Kerber: Angelique şi-a făcut serviciul la deuce#2.

*3-0 Kerber: BREAK! Kerber a avut două mingi de break la 40-15, dar Halep a egalat. La deuce#1, nemţoaica a mai avut o minge de break, dar Simona a salvat-o. La deuce#2, Kerber a avut altă minge de break, dar Halep a egalat iarăşi. La deuce#3, Kerber a trecut în avantaj după ce Halep a comis o dublă greşeală. De această dată, nemţoaica a făcut break.

*2-0 Kerber: Nemţoaica şi-a făcut serviciul la zero.

*1-0 Kerber: BREAK! Egalitate până la 30, apoi Kerber a luat două puncte la rând şi a făcut break.

*Serveşte Halep.

----------------------

Simona Halep a avut până acum un traseu uşor la Roland Garros în care, cu excepţia primului meci cu Riske (83 WTA), n-a întâmpinat mari dificultăţi.

Pe lângă faptul că a avut, în general, adversare sub valoarea ei, Halep şi-a făcut viaţa uşoară, jucând din ce în ce mai bine. Cel mai dificil examen îl va da însă, astăzi, cu Angelique Kerber (12 WTA), cea care a avansat până în sferturi, fără set pierdut.

Cum au ajuns până în sferturi

Simona Halep

Turul I: 2-6, 6-1, 6-1 cu Alison Riske (83 WTA)

Turul II: 6-3, 6-1 cu Taylor Towsend (72 WTA)

Turul III: 7-5, 6-0 cu Andrea Petkovici (107 WTA)

Optimi: 6-2, 6-1 cu Elise Mertens (16 WTA)

Angelique Kerber

Turul I: 6-2, 6-3 cu Mona Barthel (117 WTA)

Turul II: 6-2, 6-3 cu Ana Bogdan (66 WTA)

Turul III: 7-6, 7-6 cu Kiki Bertens (22 WTA)

Optimi: 6-2, 6-3 cu Caroline Garcia (7 WTA)

French Open, sferturi, feminin

Astăzi, ora 15.00

Halep (1 WTA) – Kerber (12 WTA)

Muguruza (3 WTA) – Şarapova (30 WTA)

Ieri

Putinstseva (98 WTA) – Keys (13 WTA) 6-7, 4-6

Stephens (10 WTA) – Kasatkina (14 WTA) 6-3, 6-1

French Open, semifinale, feminin

Joi

Halep / Kerber – Muguruza / Şarapova

Keys – Stephens

*Finala e programată pentru sâmbătă

Halep conduce cu 5-4 în duelurile directe cu nemţoaica de 30 de ani. Iată istoricul partidelor precedente:

*2018 (Australian Open): 6-3, 4-6, 9-7 Halep

*2016 (Turneul Campioanelor): 6-4, 6-2 Kerber

*2016 (Cincinnati): 6-3, 6-4 Kerber

*2016 (Montreal): 6-0, 3-6, 6-2 Halep

*2016 (Wimbledon): 7-5, 7-6 Kerber

*2016 (Fed Cup): 6-2, 6-2 Kerber

*2015 (Toronto): 6-3, 5-7, 6-4 Halep

*2014 (Doha): 6-2, 6-3 Halep

*2009 (Saint Raphael): 5-7, 6-2, 7-5 Halep

Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări, minut cu minut, desfăşurarea meciului Halep - Kerber! 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online