Halep, printre cele mai admirate jucătoare din lume: cum a fost descrisă Simona de Radwanska şi Ivanovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Constănţeanca de 23 de ani tocmai a cucerit al 11-lea trofeu din carieră şi are o singură înfrângere în 2015. Forma ei senzaţională a fost remarcată şi de celelalte jucătoare din circuitul WTA.

Simona Halep se pregăteşte să debuteze în turneul de la Miami, care, la fel ca cel de la Indian Wells, face parte din categoria Premier Mandatory, cea mai importantă după competiţiile Mare Şlem.

Agnieszka Radwanska (numărul 8 mondial) şi Ana Ivanovici (locul 6 WTA) sunt alte două jucătoare care, la fel ca Halep, au participat la Indian Wells, iar acum se pregătesc de turneul de la Miami. Înainte să debuteze într-o nouă competiţie cele două au lăudat-o pe Simona pentru ascensiunea ei formidabilă în lumea tenisului feminin.

„Să joci împotriva ei e întotdeauna o bună provocare. Nu îţi dă puncte gratis şi e o mare luptătoare. Ea poate avea o mare carieră“, a declarat Radwanska, care conduce în duelurile directe cu Halep, câştigând patru jocuri şi pierzând trei. Totuşi, în trei din ultimele patru meciuri, Simona a fost învingătoare.

„Halep e o mare sportivă şi vede bine jocul. E foarte greu să joci împotriva ei, pentru că nu comite foarte multe greşeli“, a fost de părere şi Ivanovici. Bilanţul ei în confruntările cu Simona e 2-2, iar în ultimul meci direct, la Turneul Campioanelor din Singapore, s-a impus sportiva din Serbia.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare