Halep primeşte încă o maşină: Simona pune mâna pe premiul acordat de Porsche pentru al doilea an la rând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep e chinuită din cauza herniei de disc, însă, în ultimele două zile, a primit două veşti cu adevărat bune.

Simona Halep are o situaţie medicală incertă şi e posibil să nu mai joace niciun meci în acest an, însă, chiar şi aşa, are motive de satisfacţie.

Iar Angelique Kerber (3 WTA) e jucătoarea datorită căreia liderul WTA a primit două veşti bune. Eliminată în optimile de la Beijing de Zhang (45 WTA), Kerber a pierdut orice şansă de a termina anul pe locul 1 mondial, înaintea Simonei. Nemţoaica era ultima ameninţare pentru Halep, în condiţiile în care, ocupanta locului 2 WTA, Caroline Wozniacki, are prea multe puncte de apărat pe acest final de sezon şi, oricum, nu o poate devansa pe Halep.

Eliminarea lui Kerber la Beijing a mai adus însă o veste bună pentru Simona, după cum a explicat prosport.ro. De acum, constănţeanca e sigură şi de locul 1 în clasamentul WTA Race, care se alcătuieşte exclusiv pe baza punctelor adunate în fiecare sezon.

Drept urmare, pentru al doilea an la rând – Halep a terminat pe primul loc în ierarhia WTA Race şi în 2017 – românca va fi premiată de sponsorul Porsche. Anul trecut, ea a primit un Porsche 911 GTS Cabriolet în valoare de 110.000 de dolari, iar acum va mai primi o maşină din partea nemţilor.

Clasamentul WTA Race în acest moment:

1. Simona Halep 6.921 de puncte

2. Angelique Kerber 5.375

3. Naomi Osaka 4.565

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare