Halep, mesaj în miez de noapte după audierile de la TAS. Răspunsul lui Darren Cahill

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După încheierea celei de-a treia zi de audieri, spre miezul nopții, Simona Halep a postat un mesaj pe rețelele sociale în care a ținut să le mulțumească celor trei avocați care au fost alături de ea la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Darren Cahill și Simona Halep au rămas apropiați. Foto Instagram

La proces, a fost însoțită în permanență de avocatul american Howard Jacobs, avocatul român Bogdan Stoica și specialistul în farmacologie, toxicologie și biologie, francezul Jean-Claude Alvarez. ”Trei zile intense în care mi-am arătat nevinovăția. Vreau să le mulțumesc în special lui Howard, Claude și lui Bogdan pentru munca incredibilă pe care au făcut-o”, a scris Simona Halep într-un story pe Instagram, postat în jurul orei 23, vineri seara.

Darren Cahill, antrenorul care i-a fost alături timp de șase Simonei Halep și a susținut-o din primul moment în care jucătoarea a fost acuzată că s-a dopat, a postat și el fotografia pe contul său de Instagram, împreună cu mesajul: „I stand with Simo” („Sunt alături de Simona”).

Simona Halep, alături de Howard Jacobs, Bogdan Stoica și Jean Claude Alvarez. Foto: Instagram

Australianul a depus mărturie în procesul de la Sports Resolution - nu și la TAS - garantând pentru româncă și pentru caracterul său. „Eu nu am fost în echipa ei la momentul la care s-a întâmplat, Patrick Mouratoglou era antrenorul ei. El a fost la audieri timp de două zile înainte de Wimbledon, eu pe de altă parte nu cunosc detaliile, dar o știu pe Simona și știu că nu ar face nimic greșit.”

Pe 12 septembrie 2023, Simona Halep a fost suspendată 4 ani de tribunalul Sport Resolutions, găsită vinovată de două încălcări ale regulamentului antidoping, utilizarea unei substanțe interzise, roxadustat, și suspiciunea că ar fi utilizat metode / substanțe interzise pe durata sezonului 2022, bănuială la care experții acuzării au ajuns pe baza datelor din pașaportul ei biologic.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video