Halep, meci impecabil: Simona a ajuns fără emoţii în finala de la Dubai. Ştim când şi cu cine va juca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep a ajuns la nouă victorii în 11 partide disputate în 2020

După două meciuri de câte trei seturi în optimi şi în sferturi, Simona Halep (2 WTA) n-a mai avut timp de pierdut în confruntarea cu Jennnifer Brady (52 WTA) pe care a spulberat-o, fără drept de apel, în semifinale.

Simona Halep a cam „tremurat“ în primele ei două partide la Dubai, cu Jabeur (45 WTA) şi cu Sabalenka (13 WTA), însă, ajunsă în semifinale, a prestat un joc irezistibil cu care n-avea cum să rateze calificarea în ultimul act!

Constănţeanca de 28 de ani a început cu dreptul, cu un break, şi, în niciun moment al meciului, n-a fost condusă de adversara ei! Primul set a fost, pur şi simplu, o demonstraţie de forţă din partea fostului lider mondial, care s-a dus la 5-1, după care s-a impus cu 6-2 în doar 36 de minute.

Actul secund a fost dominat, la fel de clar, de favorita tribunelor, unde s-au aflat aproximativ 400 de români. Halep a pornit, iarăşi, cu un break, s-a dus la 3-0 şi s-a impus cu 6-0.

Sâmbătă, de la ora 17.00 (Digi Sport 2), Halep se va duela cu Elena Rybakina (19 WTA) pentru al doilea ei trofeu la Dubai, după cel cucerit în 2015.

CITEŞTE ŞI:

Pericolul Rybakina: Adversara Simonei Halep a învins marile favorite la Dubai şi are un sezon fantastic

CTP o adoră pe Halep: „E o legendă a tenisului!“. Cum şi-a argumentat afirmaţia

Halep joacă, sâmbătă, pentru un cec uriaş: Ce sumă va primi campioana de la Dubai

Arabii fac bani frumoşi de pe urma lui Halep: Cât trebuie să plătească românii care vor să vadă finala

Halep se apropie de locul 1 mondial: La câte puncte va ajunge de Barty dacă ia trofeul la Dubai

Halep, încântată după calificarea în finală: Cum şi-a catalogat prestaţia din partida cu Brady

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul