Halep, interviu spectaculos: Ce şi-a propus pentru 2022 şi ce a spus despre soţul ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (30 de ani, 20 WTA) se află în Australia şi, în această săptămână, va juca la un prim turneu pregătitor, la Melbourne.

În aşteptarea Australian Open 2022 (17-30 ianuarie), Simona Halep a acordat un scurt interviu, cu cinci întrebări, pentru WTA Insider. Adevărul vă oferă traducerea dialogului, în rândurile de mai jos.

WTA Insider: Cum ai defini succesul pentru tine, în 2022?

Simona Halep: Să reintru în Top 10. E obiectivul meu principal şi, de fapt, e singurul obiectiv. Tot ce va veni pe lângă va fi un bonus şi vom vedea. Dar principalul obiectiv e revenirea în Top 10.

Ai avut nunta, anul trecut, şi ai glumit despre faptul că, la 30 de ani, eşti deja bătrână. Cum vezi următoarea etapă din cariera ta?

La un moment dat, m-am gândit că se apropie de final, dar, sincer, după această perioadă de pregătire şi având în vedere cum mă simt acum, cred că mai pot juca câţiva ani. Soţul meu mă susţine în acest sens, familia la fel. Echipa mea îmi spune că, în continuare, sunt suficient de bună, încât să mă bat cu rivalele mele, aşa că nu mă gândesc la retragere. Vreau doar să mă bucur şi să dau tot ce am mai bun pentru că ştiu că mai am o şansă.

Ce te motivează în acest punct al carierei tale?

Să văd cât de competitivă pot fi, în continuare, cât de mult pot câştiga. Sunt motivată să dau tot ce am mai bun, în fiecare zi. Mă bucur, în continuare, de tenis şi de turnee. Sunt exigentă cu mine. Am un staff bun şi oameni de treabă în jurul meu. Asta e motivaţia mea. Nu mă motivează un singur lucru anume, cum ar fi obţinerea unui rezultat sau câştigarea unui turneu.

Ai terminat bine sezonul trecut, cu o finală la Cluj, plus o semifinală, la Linz. Cât de bine te simţeai, în acel moment?

Asta a fost obiectivul meu după US Open. Acolo, de fapt, am simţit că am jucat destul de bine şi ca să progresez trebuie să merg şi la alte turnee. De aceea, m-am şi înscris în nişte întreceri mici ca să adun multe meciuri. Am avut prestaţii bune şi m-am simţit foarte bine după Linz, chiar dacă a trebuit să mă retrag din cauza genunchiului. Am simţit că sunt acolo, că încă stau bine. Doar că a trebuit să muncesc suplimentar la pregătirea mea fizică pentru că, de-a lungul sezonului, n-am reuşit acest lucru din cauza accidentărilor. Acum însă sunt foarte mulţumită cu pregătirea mea şi, sincer, sunt încrezătoare în privinţa viitorului.

Cum vezi nivelul competiţional în circuitul feminin în 2022?

Cred că s-a schimbat mult comparativ cu acum cinci ani. Cred că e o competiţie mai deschisă şi că jucătoarele tinere sunt mai puternice şi pot câştiga turneele importante. E dificil orice meci, fie că îl joci în primul tur, în turul doi sau în semifinale. Nivelul e foarte ridicat şi cred că e bine, e bine pentru tenis. Acest an va fi foarte interesant. Abia aştept acest sezon şi pentru a vedea dacă pot rezista la nivel înalt.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%