Halep face destănuiri spectaculoase în privinţa relaţiei cu antrenorul australian Darren Cahill

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep şi Darren Cahill a o relaţie cu năbădăi anul acesta, ei despărţindu-se după incidentele din America.

Halep a avut o ieşire lipsită de fair play la adresa tehnicianului ei, la Miami, şi acest lucru a provocat o ruptură între ei.  "Când a ajuns acasă, mi-a spus că oprim colaborarea şi că vorbim după Roland Garros. Apoi i-a plăcut cum m-am comportat în meciurile de Fed Cup şi în cele de la Stuttgart. După acest turneu mi-a zis că vrea să se întoarcă alături de mine. L-am rugat, dacă poate, să vină înainte de Madrid şi a fost de acord, pentru că şi-a dat seama că îmi doresc să mă schimb", a spus Simona, potrivit prosport.ro. "A fost ca un şoc atunci când am realizat că mi-am pierdut antrenorul, pentru că el niciodată nu s-a plâns de atitudinea mea sau de munca depusă la antrenamente. Ştiam că îl voi aduce înapoi dacă îmi schimb atitudinea. Am lucrat mult la acest capitol, iar acum mă bucur că pot să fiu pozitivă pe teren... Nu voi mai fi niciodată negativă, aşa cum am fost la Miami, pentru că atunci când am urmărit înregistrarea m-am simţit foarte ruşinată pentru ceea ce am facut. Totul s-a schimbat, inclusiv viaţa mea din afara terenului. Sunt mai pozitivă, nu mai am toane, şi asta mă ajută", s-a mai destăinuit ea. 

Simona Halep va juca azi, cu Elina Svitolina, de la ora 15.00, în sferturile turneului de la Roland Garros

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"