Halep e în faţa unui moment de răscruce: unde poate ajunge în perioada aprilie – iunie şi cum şi-a evaluat ea situaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep. FOTO: GettyImages

Anul trecut, Halep a avut cel mai bun bilanţ pe hard din tot circuitul feminin. În primele trei luni din 2016, hard-ul a devenit coşmarul Simonei.

Dacă în perioada ianuarie – martie 2015, românca a luat trei trofee (Shenzhen, Dubai, Indian Wells), acum, în acelaşi interval, ea n-a jucat nicio finală. 

Mai mult, peste tot a avut rezultate mai slabe decât anul trecut. Un sezon de coşmar pe hard s-a încheiat, marţi seara, cu o înfrângere cu Timea Bacsinszky (Elveţia, 20 WTA), în sferturi, la Miami, scor 6-4, 3-6, 2-6. A fost primul eşec suferit de constănţeanca de 24 de ani împotriva lui Bacsinszky care, în precedentele două dueluri cu Simona, nu luase nici măcar un set.

Va ajunge pe 6

Eliminarea Simonei, la Miami, o va trimite de pe 5 pe 6 în ierarhia mondială. Ea va fi detronată de Viktoria Azarenka, care e în semifinale.

Vestea bună e că Halep are şanse mari să urce în ierarhia WTA, în perioada aprilie – iunie. Asta deoarece, anul trecut, ea a avut o cădere după sezonul de hard şi n-a excelat pe zgură, paradoxal, suprafaţa ei preferată. Rezultatele mai degrabă modeste din 2015 (două semifinale şi două eliminări rapide) înseamnă că acum Simona n-are decât foarte puţine puncte de apărat. Drept urmare, dacă va continua progresul pe care l-a arătat la Indian Wells şi la Miami, Halep poate ţinti chiar revenirea pe podiumul mondial.

Există însă şi o altă posibilitate. Dacă va pierde încă din primele meciuri, aşa cum a făcut la Australian Open, Dubai şi Doha, românca riscă să iasă din Top 10. Asta deoarece, în acest moment, diferenţa de puncte e foarte mică între a cincea jucătoare a lumii, Simona Halep (3.785p), şi Carla Suarez Navarro (3.160p), care e pe 11. 

Ne linişteşte: „Mi-am revenit“

După eliminarea de la Miami, Simona Halep a făcut o scurtă analiză pentru Digi Sport. Ea a pus accentul pe aspectele pozitive, după întrecerile din America. „Plusurile sunt destul de multe, pentru că am câştigat câteva meciuri, am jucat contra unor adversare destul de bune. Mi-am revenit, pot să zic, sunt aproape de forma bună a mea. Am avut două turnee destul de bune, terminând în sferturi. Puteam să fac poate şi mai bine, dar e destul de bine şi nu vreau să mă critic din nou. Vreau doar să iau pozitivul şi să merg mai departe“, a spus Halep.

25 de victorii şi doar trei eşecuri a avut Simona Halep în primele trei luni din 2015.   9 Victorii şi şapte eşecuri a adunat Simona Halep în primele trei luni din 2016.

Halep, în cădere la fiecare turneu din 2016

Competiţie Ce a făcut în 2015 Ce a făcut acum

Shenzhen A luat titlul N-a participat

Sydney N-a participat Elimintă în semifinale

Australian Open Eliminată în sferturi Eliminată în turul I

Dubai A luat titlul Eliminată în turul II

Doha N-a participat Eliminată în turul II

Indian Wells A luat trofeul Eliminată în sferturi

Miami Eliminată în semifinale Eliminată în sferturi

Ce turnee urmează pentru Halep

Competiţie Perioadă Ce a făcut în 2015

Fed Cup 16-17 aprilie N-a jucat

Stuttgart 18-24 aprilie Eliminată în semifinale

Madrid 2-7 mai Eliminată în turul I

Roma 9-15 mai Eliminată în semifinale

Roland Garros 22 mai – 4 iunie Eliminată în turul II 

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"