Halep, decizie majoră, anunțată oficial: Simona ratează ultimul obiectiv din 2022

0
Publicat:

Simona Halep a adunat 39 de victorii, 11 înfrângeri și două trofee, la Melbourne și la Toronto, în 2022. Și constănțeanca va și rămâne cu acest bilanț. Pentru că tocmai a declarat sezonul competițional încheiat printr-un mesaj pe Instagram.

Simona Halep va fi aptă de joc pentru startul sezonului următor. FOTO: Arhiva Adevărul

Epuizată emoțional, după cum a spus antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, și cu nasul operat, la începutul săptămânii, „Simo“ va reveni pe teren, abia în 2023, cel mai probabil, în Australia.

Nu știu cât de lungă va fi perioada de recuperare, în acest moment nu mă gândesc la nimic altceva în afară de recuperare. Ceea ce este cert este că nu voi mai putea juca în acest an la niciun turneu. Sezonul 2022 este încheiat pentru mine. 2022, ai fost un an interesant, plin de evenimente. Ne vedem pe teren, 2023. Încă simt că mai am multe de dat pe terenul de tenis și mai am obiective de îndepinit“, a scris Halep.

Ratează Turneul Campioanelor, iese din Top 10

Ce înseamnă acest anunț făcut de Simona? Că ea nu va prinde un loc la Turneul Campioanelor, unde ajung cele mai bune opt sportive din fiecare stagiune. Constănțeanca era în cărți pentru această performanță, însă doar dacă ar mai fi adunat puncte până la evenimentul care va fi găzduit, în acest an, de Fort Worth (SUA), începând cu 31 octombrie.

Mai mult, având în vedere că sunt doar 130 de puncte între Halep (locul 9 WTA) și Daria Kasatkina (locul 11 WTA), în clasamentul live, actualizat în timp real, e clar că Simona va ieși din Top 10 mondial, înainte de finalul anului.

Ce a făcut Simona Halep în turneele din 2022

IANUARIE

*Melbourne Summer Set = Campioană

*Australian Open = Optimi

FEBRUARIE

*Dubai = Semifinale (învinsă de Ostapenko)

*Doha = Turul I

MARTIE

*Indian Wells = Semifinale (învinsă de Swiatek)

APRILIE

*Madrid = Optimi

MAI

*Roma = Turul II

*French Open = Turul II

IUNIE

*Birmingham = Semifinale (învinsă de Haddad Maia)

*Bad Homburg = S-a retras înaintea semifinalei cu Bianca Andreescu, având probleme medicale.

IULIE

*Wimbledon = Semifinale (învinsă de Rybakina)

AUGUST

*Washington = A abandonat în setul doi al meciului cu Kalinskaya din cauza căldurii.

*Toronto = A câștigat titlul

*US Open = Eliminată în turul I

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!