Halep, decizie importantă în privinţa turneului de la Madrid: Simona va înfrunta o jucătoare din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep a ratat primul turneu din sezonul de zgură, absentând la Stuttgart din cauza problemelor medicale, însă acum îşi pregăteşte revenirea în forţă.

Simona Halep va juca, începând de săptămâna viitoare, în turneul de la Madrid. Astăzi, românca şi-a aflat adversara din primul tur, dar şi posibilul traseu până în fazele superioare, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Totuşi, la Madrid, Simona nu va juca doar în proba de simplu, ci şi în cea de dublu, probabil, din dorinţa de a avea câte mai multe partide pe zgură, după absenţa de la Stuttgart. Halep s-a înscris în competiţie, alături de Irina Begu. Cele două au câştigat împreună un titlu la Shenzhen în ianuarie 2018.

La Madrid, perechea Halep – Begu o va înfrunta pe cea formată din Raluca Olaru – Darija Jurak.

Şi alte trei românce vor fi implicate la dublu: Irina Bara – Mihaela Buzărnescu vor forma o pereche sută la sută românească, în timp ce Andreea Mitu va juca alături de Alexandra Panova (Rusia). 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist