Halep cu rezultatele, Sorana cu gloria. A doua jucătoare a României i-a luat faţa Simonei la un eveniment grandios

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep şi Sorana Cîrstea sunt primele două jucătoare ale României, deşi din punct de vedere sportiv rezultatele celor două nu se pot compara.

Simona Halep este racheta numărul 1 a Românei, având 16 turnee în palmares, în vreme ce Sorana a câştigat un singur titlu WTA în toată cariera ei. Cu toate acestea, Cîrstea este mai căutată atunci când vine vorba despre evenimente de promovare, în care se câştigă bani.

Acum, spre exemplu, Sorana a fost invitată să participe, pe 5 martie, la lansarea formatului Tie Break Tens pe teritoriul Statelor Unite, într-un super-eveniment găzduit de Madison Square Garden, din New York.

Serena şi Venus Williams ţin capul de afiş la concursul de tenis disputat într-un format inedit: în care nu se joacă game-uri sau seturi, ci un tiebreak ca în proba de dublu, până la zece.

Participarea Soranei Cîrstea a fost anunţată ieri. Ea este a 7-a jucătoare din cele 8 care vor lua startul. Celelalte 6 sunt Serena şi Venus Williams, Elina Svitolina, Coco Vandeweghe, Daniela Hantuchova şi Marion Bartoli. A 8-a participantă urmează a fi anunţată.

Partidele se dispută în sistem eliminatoriu, cu un premiu “câştigătorul ia tot” în valoare de 250.000 USD.

Caroline Wozniacki a explicat de ce a ales să piardă locul 1 mondial în favoarea Simonei Halep

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”