Halep bate tot, dar mai are de lucru: Ce loc ocupă Simona în ierarhia virtuală şi cât poate urca, dacă ajunge în semifinale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (3 WTA) a pornit mai greu la Roland Garros, cu două victorii în câte trei seturi, cu Tomljanovici (47 WTA) şi cu Linette (87 WTA), însă de atunci a cedat doar patru game-uri în confruntările cu Tsurenko (27 WTA) şi cu Swiatek (104 WTA).

Simona Halep e principala favorită la câştigarea French Open 2019, iar un eventual triumf nu doar că i-ar aduce al doilea trofeu consecutiv la acest Grand Slam, dar ar conta enorm şi pentru clasamentul mondial.

La startul turneului de la Paris, Simona a pierdut locul 3 în ierarhia virtuală, ajungând pe 8. Asta deoarece, i-au fost scăzute cele 2.000 de puncte aferente câştigării trofeului de anul trecut.

Acum, după ce a obţinut deja patru victorii la French Open 2019, Halep ocupă, în continuare, locul 8 în ierarhia virtuală. Vestea bună e însă că, dacă va ajunge în semifinale, va urca până pe locul 7, iar dacă va şi câştiga finala, atunci va reveni pe locul 3, cel pe care l-a ocupat la finalul lunii mai.

Iată cum arată acum ierarhia virtuală WTA:

1. Osaka 6.486 de puncte

2. Pliskova 5.685p

3. Bertens 5.345p

4. Kvitova 4.925p

5. Barty 4.780p

6. Kerber 4.675p

7. Svitolina 3.967

8. Halep 3.963

9. Stephens 3.682p

10. Sabalenka 3.565

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne