Halep a făcut marele anunţ: Ce urmează pentru Simona după eliminarea de la US Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu doar 22 de meciuri jucate, în acest sezon, dintre care 15 câştigate, „Simo“ a bifat ultimul turneu major din 2021, după ce le-a ratat pe cele de la French Open şi Wimbledon.

Nouă turnee a avut Simona Halep, în acest an: Gippsland Trophy, Australian Open (februarie), Miami (martie), Stuttgart şi Madrid (aprilie), Roma (mai), Montreal şi Cincinnati (august), plus US Open (septembrie).

Cu precizarea că românca a cam bătut degeaba drumul până la Miami, Roma şi Cincinnati. Pentru că la Miami şi la Cincinnati a reuşit să ducă la capăt câte un singur meci, în timp ce la Roma a jucat doar un set cu Kerber, după care a suferit o ruptură musculară la gamba piciorului drept care a scos-o din circuit, timp de trei luni.

Acum, după eliminarea de la US Open, mulţi au crezut că sezonul s-a încheiat pentru Halep. Mai ales că, în acest an, ea urmează să se şi căsătorească. În dialog cu Eurosport, postul care transmite US Open, Simona a explicat însă că, în mod normal, va juca şi la Indian Wells (4-17 octombrie). Această întrecere nu s-a organizat în 2020 din cauza pandemiei, dar revine acum în calendarul tenisului. 

Simona Halep are un titlu la Indian Wells, cucerit în 2015, după o finală cu Jelena Jankovici: 2-6, 7-5, 6-4.

Ce a spus Simona Halep?

*Normal, voi juca la Indian Wells. Dar vreau să ajung acasă, să-mi iau câteva zile de pauză, să văd cum reacţionează corpul. N-am nicio durere, n-am nicio accidentare, dar am forţat destul de mult în perioada aceasta şi, după o pauză lungă, tot timpul corpul are nevoie de timp să se readapteze la efort mare. Aşa că voi decide după câteva zile de pauză. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”