Hagi își umflă fiul cu putere: Ianis este în primii trei jucători decisivi de la națională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gică Hagi (59 de ani), managerul celor de la Farul, l-a lăudat pe fiul său, Ianis, 26 de ani, pentru prestația avută la naționala României în victoria cu Cipru (scor 4-1).

Ianis Hagi, imagine de la Euro FOTO Adevărul

Integralist în ultimul al tricolorilor în Liga Națiunilor, Ianis Hagi, legitimat la Glasgow Rangers, s-a numărat printre remarcați. Totuși, selecționerul Mircea Lucescu l-a sfătuit să joace titular undeva, iar la orizont au apărut oferte din Franța, de la Strasbourg. 

Ianis e pe drumul lui, cu bune, cu rele. A arătat că știe să lupte și în momente mai puțin bune. Este un luptător, iubește această meserie și sper să joace cât mai mult și la echipa de club, să își găsească momentul, locul și antrenorul, clubul care îl iubește și care să îi dea să joace. Din punctul meu de vedere este un jucător foarte valoros, care a demonstrat și în România, și afară că este foarte bun. Este o chestiune doar de alegere și de moment.

Toți care am jucat fotbal am trecut prin momente grele. Important este să faci față, iar el a demonstrat la ultimul meci acasă că este foarte bun, chiar dacă a jucat mai puțin la echipa de club. Chiar dacă a avut acea situație, a demonstrat că are valoare. Când i s-a dat oportunitatea, a livrat. S-a născut să joace fotbal, nu să stea!”, a declarat „Regele”.

„Pune-l unde trebuie”

Managerul celor de la Farul a lăudat evoluția lui Ianis și crede că fanii îl apreciază pentru atitudinea și realizările în tricoul naționalei.

Îi place presiunea, cu cât mai mare cu atât mai bine pentru el, pentru că o duce. A jucat și a făcut față la ritmul și la intensitate unui joc la nivel de echipă națională. Sunt mândru de el! Cred că a convins 90 la sută dintre cei din România, pentru că am văzut cum s-a comportat stadionul, de fiecare dată când l-a văzut. Răspunsul cel mai bun sunt suporterii, care îl iubesc. A jucat totdeauna foarte bine pentru România, și la Campionatul European, chiar dacă nu a avut minute.

Un jucător care nu prea joacă la echipa de club, să o facă de maniera sa, arată că este dedicat fotbalului 24 din 24, este profesionist și știe fotbal. Pune-l unde trebuie, dă-i unde trebuie, că el o să-ți dea. Eu nu am niciun dubiu. V-am arătat la 16-17 ani, când l-am făcut căpitan pentru că merita.

„Are un CV foarte bun”

Știu ce capacitate are. Prima oară este mentalul, iar fotbalistic este de nivel foarte mare. Poate eram subiectiv în prima și a doua zi, nu acum, după 10 ani. Și să nu uitați de acea accidentare! Până atunci, era cel mai bun tânăr la Glasgow când a câștigat campionatul.

Cred că este singurul jucător din naționala României care a câștigat campionatul afară și a ieșit cel mai bun jucător. Păi mai sunt întrebări? Dacă avea 21 de ani, la 24 nu mai poate să fie? Doar dacă se strică ceva în afara terenului. Dar în afara terenului este cel mai bun, pentru că este dedicat”, a explicat Gică Hagi.

„E simplu: are nevoie de echipă și antrenor care să-i dea Cezarului ce este al Cezarului, adică postul care trebuie. Este în primii trei jucători decisivi de la națională, așa am citit. El, în ultimii ani, cu Man, și acum cu Marin și cu Stanciu, au aport decisiv. Și atenție, Ianis a jucat jumătate din minute sau mai puține. Dacă juca mai mult, poate era mai sus.

Și încă una: este jucătorul care s-a calificat la U16, la U18, la U21 și la echipa mare, la toate Campionatele Europene. Are un CV foarte bun. Este pregătit de luptă și are în cap să arate iar că este cel mai bun”, a încheiat managerul celor de la Farul.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”