Guvernul le cere germanilor sa devina mai veseli pana la CM de fotbal
0Ministrul Sporturilor din Germania, Otto Schily, a facut apel la poporul german sa devina mai prietenos si mai vesel pana in 2006, cand aceasta tara va gazdui Cupa Mondiala la fotbal, transmite editia
Ministrul Sporturilor din Germania, Otto Schily, a facut apel la poporul german sa devina mai prietenos si mai vesel pana in 2006, cand aceasta tara va gazdui Cupa Mondiala la fotbal, transmite editia electronica a cotidianului "The Telegraph". Schily a spus ca germanii trebuie sa renunte la atitudinea lor posaca in favoarea uneia lipsita de griji, subliniind ca gazduirea Cupei Mondiale este "sansa secolului" pentru Germania. Otto Schily, care este si ministru de Interne, a spus ca germanii ar trebui sa ia exemplul altor europeni. "Nu ne-ar strica mai multa veselie si seninatate, o atitudine vieneza sau mediteraneana. Si noi suntem capabili sa plutim la doi centimetri deasupra solului", a precizat Schily. Remarcile ministrului se adreseaza mai ales taximetristilor, politistilor si angajatilor din hoteluri si restaurante si vin intr-un moment in care majoritatea germanilor se arata nemultumiti de situatia economica a tarii. "O atitudine prietenoasa nu este lipsita de recompense", a subliniat Schily, facand referire la un studiu potrivit caruia turismul german va castiga doua miliarde de lire sterline de pe urma Cupei Mondiale.