Greu pentru tricolori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cupa Mondială la rugby debutează azi în Franţa, într-o competiţie în care România are parte de o grupă de infarct alături de Scoţia, Noua Zeelandă, Italia şi Portugalia. Hexagonul

Cupa Mondială la rugby debutează azi în Franţa, într-o competiţie în care România are parte de o grupă de infarct alături de Scoţia, Noua Zeelandă, Italia şi Portugalia.

Hexagonul găzduieşte ceea ce se anunţă a fi cea mai tare Cupă Mondială (7 septembrie - 20 octombrie) din ultimele decenii.

Ca de obicei, lupta pentru supremaţie se va da între cele trei mari echipe din emisfera sudică, Australia, Noua Zeelandă şi Africa, respectiv, puterile europene Anglia şi Franţa. Reprezentativa României face parte din grupa care nu ne dă practic nicio şansă la calificarea în faza următoare a competiţiei, Noua Zeelandă, Scoţia şi Italia fiind cu siguranţă adversari pe care va fi aproape imposibil să-i depăşim. Cu toate acestea, managerul tricolorilor, Robert Antonin, speră într-o evoluţie de excepţie a elevilor săi.

"România are nevoie de rezultate mari. Am câştigat Cupa Europeană a Naţiunilor, dar asta nu ne mai ajunge dacă vrem să progresăm. Vreau să dau tuturor jucătorilor şansa să evolueze la Cupa Mondială, dar dacă voi simţi că putem aspira la un rezultat de excepţie, atunci voi folosi cele mai bune elemente. Îi simt pe băieţi foarte concentraţi pentru acest turneu şi am mare încredere în capacitatea lor de a face faţă dificilelor meciuri care îi aşteaptă", a spus Antonin, într-o conferinţă de presă susţinută la Agen.

Mai multe pentru tine:
Un tren de „marfă militară” a deraiat în Leningrad, în urma unei explozii. Responsabili ar fi partizani pro-ucraineni
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Ce alternativă propune vicepremierul Tanczos Barna la reforma administrativă a lui Bolojan: „Aceasta este provocarea cea mai mare”
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”