Golgheterul Ligii I a lucrat ca muncitor la Autostrada Soarelui. Moldova vrea să-l naturalizeze pe fotbalistul de 29 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Golgheterul competiţiei interne este un fotbalist de la o echipă care se zbate la retrogradare şi care o poveste de viaţă impresionantă.

Într-o competiţie situată la nivel mediu din punct de vedere al golurilor înscrise, 2,31 goluri pe meci, laurii de golgheter stau acum pe umerii lui Valentin Lemnaru. Un atacant veritabil de careu, dar care are dezavantajul că joacă la o echipă, U Cluj, care se zbate la retrogradare. Lemnaru, 13 goluri în actualul sezon, este fotbalistul fără de care „şepcile roşii” ar fi fost lângă Corona Braşov. Reuşitele lui au adus clujenilor 16 puncte, din cele 30 pe care le are echipa, şi l-au făcut pe fotbalistul de 29 de ani să reprezinte o soluţie şi pentru echipa naţională. „Este a patra sau a cincea opţiune. Dacă Marica şi Rusescu vor avea probleme e posibil să apelez la el”,a  spus selecţionerul Victor Piţurcă. 
A lucrat la Autostrada Soarelui
Explozia fotbalistul s-a produs destul de târziu, chiar dacă şanse de afirmare a avut. Valentin este, de loc, din Călăraşi, dar şi-a făcut junioratul la Sportul Studenţesc, pe vremea când această echipă producea tineri fotbalişti pe bandă rulantă. N-a jucat niciun minut pentru seniorii „studenţilor”, fiind cumpărat de Poli Timişoara. Acolo a dat peste Claudio Zambon, un patron de tristă amintire pentru „violeţi”şi din cauza certurilor cu acesta, Lemnaru a vrut să se lase de fotbal. S-a întors acasă, la Calăraşi, şi s-a angajat la o firmă care se ocupa de construcţia Autostrăzii A2, Bucureşti – Constanţa. „Am lucrat la Autostrada Soarelui, unde am prestat tot felul de munci. Am lucrat la maşini şi la un moment dat distribuiam motorina la utilajele de pe autostradă. Nu mi-a fost niciodată ruşine cu ce am făcut, trebuia să câştig bani ac să mă întreţin”, a povestit Vali, cu referire la activitatea pe care o desfăşura la 22 de ani.
Un singur meci pentru Dinamo
Şansa i-a surâs din nou şi a fost luat de Dinamo, care l-a folosit însă extrem de puţin. Ce-i drept nici nu prea avea cum să joace înaintea lui Dănciulescu, Niculescu, Bratu sau Ganea. Din acest motiv,  cariera sa de „câine” consemnează un singur joc. De fapt, zece minute, la finalul partidei Dinamo – Universitatea Craiova 0-0, pe 11 martie 2007, sub comanda lui Mircea Rednic. În 2009, Dinamo l-a împrumutat la Astra, după care a fost cumpărat de Universitatea Cluj, atunci când Florian Walter s-a rupt de acţionariatul echipei din Ştefan cel Mare şi a decis să investească sub Feleac.
Abia, la Cluj, la 25 de ani, Lemnaru şi-a arătat calităţile de golgheter, alături de Claudiu Niculescu alcătuind un cuplu excelent de atacanţi. Cumpărat de Pandurii, care spera să facă din el un vârf european, fotbalistul a confirmat doar parţial, marcând de 15 ori în doi ani, probabil şi pentru că a fost destul timp accidentat.
Dorit la naţionala Moldovei
Acesta este cel mai bun sezon al jucătorului care i-a atras atenţia nu doar lui Piţurcă, dar şi vecinilor moldoveni. În această iarnă, el a primit un telefon de la Chişinău, pentru a fi testat în legătură cu posibilitatea de a juca pentru Moldova. „N-a fost ceva concret, dar dacă s-ar rezolva m-aş duce, de ce nu? Ar fi o onoare să joc pentru o echipă naţională”, a declarat el atunci. Până să joace pentru România sau Moldova, Lemnaru vrea să scape cu Universitatea Cluj de la retrogradare, conştient că din liga secundă îi va fi mult mai greu să se remarce.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci