Giles Simon a câștigat la București pentru a treia oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat pe locul 12 în ierarhia ATP, totodată principal favorit, Giles Simon a câştigat, astăzi, turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy. Este a treia victorie a sa la Bucureşti, situație în care va păstra trofeul pus în joc.

În finala disputată în prezența a circa 3.000 de spectatori, francezul a dispus cu 6-4, 6-3, de italianul Fabio Fognini, locul 57 ATP. Întâlnirea a durat o oră şi 50 de minute.

Gilles Simon a declarat mai apoi că acest succes este mai important pentru el decât a fost participarea în semifinalele turneului de 1.000 de puncte de la Monte Carlo, unde a fost învins de Rafael Nadal. "Pentru noi este foarte important să câştigăm turnee, pentru că se întâmplă de puţine ori în timpul unui sezon. În multe turnee, deşi joci cel mai bun tenis al tău, pierzi la un moment dat. Tot timpul ai asta în cap, să câştigi turnee. Este extraordinar pentru un jucător. Deci să câştig aici este mult mai important", a spus Simon.

Francezul a precizat că finala cu Fabio Fognini a fost foarte dificilă. "A fost un meci mare astăzi. Fabio a jucat foarte bine şi am fost nevoit să alerg mult. S-a deplasat foarte repede pe teren şi a trebuit să lovesc tare şi să trimit loviturile larg pentru a prelua controlul punctului. El nu prea are defecte, pentru că are un bun rever, o bună lovitură de dreapta şi un bun serviciu. E dificil să joci împotriva lui pentru că îţi dă senzaţia că e mai bun decât tine. Nu ai decât să te lupţi şi să aştepţi să îi scadă jocul în intensitate. Când joci cu el ai impresia că niciodată nu controlezi ghemul. Dar sunt foarte fericit că am reuşit să câştig acest turneu. Toată lumea se aştepta să îmi fie uşor, deoarece eram numărul 1, dar meciul a fost foarte strâns", a afirmat Simon.

Francezul s-a declarat încântat că a câştigat pentru a treia oară turneul de la Bucureşti şi că va duce trofeul acasă. "O să încerc mai întâi să nu îl sparg când îl duc acasă. Apoi voi găsi sigur un loc frumos unde să îl expun".

Simon a mai spus că a ales să vină la Bucureşti şi să nu meargă la turneul de la Barcelona, dotat cu premii mai mari, deoarece se simte foarte bine în România. "Mă simt încurajat de fiecare dată când intru pe terenul central. Publicul se poartă foarte frumos cu mine, mă susţine. Mă simt foarte bine de fiecare dată când vin aici. Nu mă simt mai bine decât aici la multe turnee din sezon şi de aceea sunt mereu bucuros să revin. De asemenea, ştiu că atunci când vin aici joc aproape cel mai bun tenis al meu. În acest turneu cel mai greu mi-a fost în sferturi, (n.r. - cu polonezul Lukasz Kubot) pentru că el a câştigat primul set, iar eu am fost norocos să îl câştig pe al doilea. Eram conştient la un moment dat că o să pierd meciul. Dar am reuşit să trec peste acel moment şi să îl înving pe Kubot. Meciul acela mi-a dat încredere pentru restul turneului. Cel mai uşor aici mi-a fost în 2008, pentru că jucam cel mai bun tenis al meu atunci. În 2007 a fost cel mai greu, mai ales în finala cu Victor Hănescu. Atunci toată lumea a fost împotriva mea. Dacă voi putea veni la anul o voi face cu cea mai mare plăcere", a adăugat francezul.

Victoria de astăzi i-a adus lui Simon 250 de puncte ATP şi un cec în valoare de 71.900 de euro, în timp ce adversarul său a obţinut 37.860 de euro şi 150 de puncte ATP.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima