Gigi Becali a ajuns la mâna lui Hagi: „E un mare interes pentru Viitorul“. Ce se întâmplă cu Dică şi Alibec de la anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali

Pentru ca FCSB să câştige titlul, este nevoie ca Viitorul să o încurce pe CFR Cluj în ultima etapă în Gruia, iar roş-albaştrii să treacă de Astra.

Deşi l-a jignit pe Hagi în trecut, atunci când l-a avut antrenor, iar după încherea sezonului trecut şi-a supărat iar naşul, mergând la TAS, Gigi Becali crede că Regele şi Viitorul vor da totul în ultima etapă.

„Am mare încredere în Viitorul, pentru că Viitorul are două obiective. Unul, material, 200.000 în plus pentru locul 3, pentru că acum sunt pe locul 3 şi rămân pe locul 3 dacă câştigă meciul. Mai are unul mai important, sportiv. Ei nu mai joacă turul 1, de pe locul trei joacă direct turul 2 în Europa League. Eu zic că e un mare interes pentru Viitorul, acum. Acum s-a sucit, presiunea e pe ei (n.r. - CFR Cluj), că sunt pe primul loc. Noi trebuie să ne jucăm meciul nostru, iar presiunea mare este a CFR-ul. Iar Viitorul are jucători foarte iuţi, rapizi, care pot câştiga meciul ăsta. Având în vedere importanţa, pot să spun 50-50 acum. Pentru că eu zic că noi, în situaţia în care câştigăm acasă - că noi câştigăm acasă cu Astra Giurgiu. că nu mai au nimic de jucat ei - şi dacă luăm în calcul că meciul pleacă de la 0-0 între Constanţa şi CFR, e deja 50-50 la sută şansă. Că eu nu concep că nu câştigăm meciul cu Astra Giurgiu de acasă. Uite că de la minune, de la 5 la sută, s-a ajuns...", a declarat Becali, la Pro X, după victoria cu 1-0 a FCSB-ului la Viitorul. . 

Dică rămâne, Alibec pleacă

"Contează că ne-am descătuşat, că am câştigat meciul. Bravo lui Dică, a fost inspirat, a demonstrat că nu este fricos antrenor. Ăsta este jocul pe care trebuie să-l demonstreze şi jucătorii şi antrenorul. O să plece Alibec şi va rămâne Dică antrenor. Deci Dică rămâne antrenor, pleacă Alibec. Nu e luptă între ei doi. Dar Dică ca să poată să facă treabă ca antrenor trebuie să scăpăm pe Alibec. Aşa a spus şi Vasi şi aşa sunt şi eu de acord. I-am dat o hârtie astăzi la cineva, pentru în Franţa, un milion şi şapte sute de mii, cam cât am dat pe el. <Domne, că patru milioane...> I-am spus că eu nu vreau patru, vreau unu şapte sute, atâta vreau şi 30 la sută dintr-un viitor transfer. Dacă nu se rezolvă, îmi pare rău pentru Alibec. L-am cocoloşit, putea să pierdem şi campionatul din cauza lui. La revedere cu cocoloşeala, să fie sănătos, să se antreneze pe acolo, separat şi am terminat bâlciul cu el că nu o să stăm o stea şi un club, zeci de oameni care muncesc la cheremul lui Alibec. Îl strică şi pe Coman. O să scăpăm de el! Va rămâne antrenor Dică, aşa a zis şi Vasi, i-am dat şi eu un sfat. Orice s-ar întâmpla, câştigăm, nu câştigăm, Dică rămâne antrenor, pleacă Alibec, să scăpăm de el odată, că ne-a mâncat zilele", a mai spus Becali. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG