Gigel Bucur, al treilea golgheter al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul Timişoarei se află pe podiumul marcatorilor din Liga I în ultimii 10 ani. De două ori cel mai bun marcator al României, în 2005 şi 2009, Gigel Bucur a înscris după două luni în campionat şi a adus prima victorie a Timişoarei cu Dinamo după 12 ani.

Golurile din meciul cu Dinamo l-au aruncat pe Gigel Bucur în istoria Timişoarei, dar şi pe podiumul eficienţei atacanţilor din Liga I din ultimii zece ani. În faţa lui mai sunt acum doar Claudiu Niculescu şi Dănciulescu, vârful lui Poli depăşind nume grele precum Dică, Ganea, Sabin Ilie sau Vlădoiu.

„Nu visez să fiu golgheter, am fost deja de două ori. Acum vreau neapărat un trofeu cu Timişoara. Anul trecut am fost foarte aproape, am ratat de puţin titlul, am pierdut finala Cupei României, însă anul acesta nu vrem să mai pierdem pe final, pentru că am acumulat experienţă, eşecurile din trecut ne-au învăţat multe", spune Gigel Bucur.

Golgheter în ultimii doi ani al echipei timişorene, fostul atacant al Sportului spune că a făcut istorie pentru oraşul bănăţean cu victoria împotriva lui Dinamo.

Bănăţenii, premiaţi cu pizza şi bere

„Am câştigat după 12 ani, a fost o presiune imensă pentru noi. Am jucat partide tari în acest sezon, dar parcă atmosferă aşa ca înainte de meciul cu Dinamo n-a fost. Toţi am trăit cu gândul că timp de 12 ani nu i-am bătut. Ne doream foarte mult să întrerupem şirul ăsta incredibil de insuccese în faţa lor şi mă bucur că am reuşit să facem istorie", mai afirmă vârful lui Poli şi al echipei naţionale.

Gigel Bucur şi colegii săi de la Timişoara nu au beneficiat de nicio primă specială pentru victoria cu Dinamo, o motivaţie inedită venind de la antrenorul Sabău. „Am pus la bătaie şi bere pentru băieţi, că aşa mi-au spus după meci. Înţelegerea noastră era să le dau pizza, dar, la cum au jucat, merită şi câte o bere", a glumit tehnicianul bănăţenilor.

2-0

FC Timişoara: Pantilimon - Bonfim, Luchin, Nibombe, Maxim - Chiacu (80 Ar. Karamian), Alexa, Magera (78 Borbely), Goga - Parks (86 Stancu), G. Bucur. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Dinamo: Curcă - Molinero, L. Goian, Tamaş, Pulhac - Torje, N'Doye, Rus, Boştină (55 Ad. Cristea) - An. Cristea (81 Zicu), Niculescu (66 M. Niculae).

Antrenor: Cornel Ţălnar

Goluri: G. Bucur (67 şi 87)

Stadionul „Dan Păltinişanu": 20.000

Arbitru: Milorad Mazici (Serbia)

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul