Germania şi Brazilia, primele două favorite la pariuri, s-au încurcat la debut. "Ăsta e un boicot!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Favoritele continuă să dezamăgească la Cupa Mondială: Germania a pierdut în faţa Mexicului, iar Brazilia a fost ţinută în şah de Elveţia.

“Ne pare rău, Mexic, azi construim zidul”, titra Die Welt în ziua confruntării dintre Germania şi naţionala mexicană. Această copertă “extrem de inspirată” s-a întors împotriva lor, după ce selecţionata “El Tri” a făcut un meci aproape perfect şi a câştigat cu 1-0. Hirving Lozano, vedeta de 22 de ani a lui PSV Eindhoven, poreclit Chucky, a finalizat un contraatac de manual şi a produs atâta bucurie acasă încât a dat de furcă seismologilor. Agenţia mexicană de monitorizare a mişcărilor telurice, SIMMSA, susţine că a înregistrat un cutremur artificial după reuşita lui Lozano. SIMMSA a făcut anunţul pe Twitter, postând şi o diagramă a seismului, care ar fi fost detectat de cel puţin doi dintre senzorii instalaţi.

În schimb, germanii, campioni mondiali en-titre, şi-au înghiţit limba după eşecul Die Mannschaft.  “Jogi, ăsta e un boicot! Avem cea mai slabă apărare din ultimii ani”, a scri Bild-ul, care a le-a dat jucătorilor germane opt note de 5.  "O prestaţie fără viaţă în faţa Mexicului. Germania învinsă!", au notat cei de la Kicker. “Fiesta Mexicana! Start fals pentru Germania, campioana mondială en-titre”, au comentat ziariştii de la Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Brazilia dă vina pe arbitru
Pentru prima dată după 40 de ani, Brazilia  nu a reuşit să câştige primul ei meci de la Cupa Mondială. La Rostov, naţionala sud-americană a deschis scorul după o reuşită superbă a lui Coutinho, din afara careului, un şut marcă înregistrată, cu mult efect. De altfel, cinci din cele 11 goluri pe care Coutinho le-a marcat pentru Selecao au fost din afara careului.

Elveţienii nu s-au pierdut cu firea şi au egalat în startul reprizei a doua după o fază controversată: la un corner, Zuber l-a împins uşor pe Miranda, suficient cât să marcheze cu capul nestânjenit în poarta lui Becker. Arbitrul mexican Cesar Ramos nu a consultat VAR-ul şi a decis să valideze reuşita elveţienilor. 

Antrenorul brazilian Tite nu e de acord: „Nici nu pot să vorbesc despre ceva atât de evident. A fost fault. Miranda mi-a spus că ar fi trebuit să cadă, dar eu i-am zis că a procedat corect”.
În schimb, Vladimir Pekovici, selecţionerul Elveţiei, crede că acordarea golului a fost o decizie corectă şi se declară mândru de echipa sa. „De acum, cred că vom fi luaţi şi noi în serios. Câteodată nu primim respectul pe care îl merităm şi e păcat. Această naţională a crezut mereu în forţele ei şi a demonstrat asta”, a mai spus antrenorul bosniac de 54 de ani, aflat pe banca elveţienilor din 2014.

Revenit într-un meci oficial după trei luni, cu o frizură nouă, Neymar a fost luat în colimator de jucătorii elveţieni, care l-au pus la pământ de 10 ori, cel mai faultat fotbalist la un Mondial într-un singur meci din 1998 încoace.
 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi