Gaz Metan a mai pierdut puncte. A ajuns la -25! La fel şi Clinceniul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gaz Metan Mediaş

Gaz Metan Mediaş a ajuns la -25 de puncte în clasamentul Ligii 1, Clinceniul, la 1 punct. Ambele formaţii au fost depunctate din nou de Comisia de Disciplină şi Etică din cadrul FRF

Gaz Metan a pierdut iar puncte din cauza restanţelor financiare pe care le are faţă de Ioan Mărginean, Mihai Teja, Mircea Diaconescu şi Iulian Eusebiu Tudor şi a ajuns la -25 de puncte în clasamentul primei ligi. Şi penultima clasată a fost sancţionată de FRF, având acum în clasament 1 punct. ”Cioiu Marius Iulian - ACS FC Academica Clinceni - Neexecutare Hotărâre CNSL - În temeiul art. 85.1.b din RD, se sancţionează clubul ASC FC Academica Clinceni cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionat de categoria cea mai ridicată, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, echipei în cauza să i se scadă câte două puncte, respectiv pentru perioada 23.03.2022 – 06.04.2022, s-au scăzut două puncte. Termen 27.04.2022”, a comunicat Federaţia.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul