Gaţu: „România poate să câştige cu orice echipă, dar e capabilă şi de surprize neplăcute“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Gaşu

Naţionala de handbal feminin a României este calificată în optimile de finală ale Campionatului Mondial, după ce a bătut Spania cu 19-17.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a intrat în direct la ProSport Live şi a vorbit despre prestaţiile naţionalei: 

„Eu cred în această echipă, am crezut tot timpul. Să nu ne grăbim cu medaliile, să o luăm încet, pas cu pas. 

Cristina Neagu rămâne liderul echipei. Portăriţa, care a apărat extraordinar cu Spania mi-a plăcut, Pintea, Buceschi şi în general faptul că echipa arătat totuşi coeziune, deşi s-a vânturat idea că e o echipă în formare. 

Până acum, îi dau o notă de 8 spre 9, dar dumul e lung şi pericolul mare este că în momentul când se intră în eliminatorii, cel mai important test va fi primul. 

Mai lipsesc câteva jucătoare cu experienţă, Curea, Chiper, nu înţeleg de ce nu au fost selecţionate. 

România poate să câştige cu orice echipă, dar e capabilă şi de surprize neplăcute. Eu sper să nu ne oprim până în finală, dar mai sunt câteva echipe puternice, Norvegia, Rusia“. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică