GALERIE FOTO Sandra Izbaşa, un palmares impresionant la 22 de ani. Iubitul ei este fiul antrenoarei Mariana Bitang

La doar 22 de ani, Sandra Izbaşa a obţinut medalia de aur în proba de sărituri la Jocurile Olimpice de la Londra. Gimnasta a cunoscut consacrarea la Olimpiada de la Beijing, iar la Londra, deşi mai are de concurat în finala de la sol, a devenit o vedetă a gimnasticii feminine mondiale.

În spatele succesului gimnastei din România se află şi relaţia sa amoroasă cu fiul antrenoarei Mariana Bitang, Andrei Bitang. Potrivit Adevărul, Sandrei Izbaşa nu-i place să gătească, dar îi place să-şi aranjeze look-ul înainte de fiecare concurs. Iubeşte marea, dar nu-i displac nici excursiile la munte. Demn de menţionat este că a practicat şi handbal timp de doi ani, dar gimnastica a atras-o mai mult. Îşi doreşte să călătorească în Caraibe, Republica Dominicană sau Dubai.  

Izbaşa s-a născut pe 18 iunie 1990 la Bucureşti şi a început gimnastica în 1994 la clubul Steaua Bucureşti, după ce a cochetat cu tenisul, scrima şi handbalul. În 2002 s-a alăturat lotului naţional de gimnastică, iar la Campionatele Europene de Juniori din 2004 s-a clasat a şasea la individual şi a câştigat medalia de argint în finala la sol. Un an mai târziu, în Japonia, a luat medalia de aur la sol şi sărituri în proba de juniori.

În 2006, primul an în care concura la senioare, Sandra câştiga competiţia individuală, solul şi săriturile la Campionatul Internaţional al României. A confirmat din nou la prima competiţie internaţională, în finala Cupei Mondiale de la Lyon, Franţa, unde a cîştigat medalia de bronz la bârnă şi argintul la sol. La Campionatele Europene de la Volos, Grecia, Izbaşa a câştigat medalia de argint cu echipa României, medalia de aur la sol şi bronzul în finala la bârnă.

Aceste succese i-au asigurat un loc în echipa naţională a României la Campionatele Mondiale de la Aarhus, Danemarca în 2006. După spusele antrenorului coordonator, Nicolae Forminte, acea echipă a fost cea mai neexperimentată de la generaţia Nadiei Comaneci încoace, doar Floarea Leonida mai trăise experienţa unui Campionat Mondial. La Aarhus, echipa României s-a clasat pe poziţia a patra fiind prima dată după 1981 când echipa României nu se afla pe podium la Campionatele Mondiale.

Sandra Izbaşa a fost singura gimnastă din echipa României care a luat medalii la acele Campionate, aducând acasă o medalie de bronz la individual şi un argint la bârnă. A terminat concursul pe locul cinci în finala la sol şi pe poziţia a opta la sărituri.. La sol s-ar fi putut clasa mai sus, însă a ieşit din covor la prima diagonală, potrivit site-ului ei neoficial www.sandraizbasa.ro.

În anul 2007, Sandra a concurat la mai multe cupe mondiale. La europenele din acelaşi an de la Amsterdam, Olanda, s-a calificat în finale la individual compus, sărituri, bârnă şi sol. A câştigat medalia de argint la competiţia individuală în urma italiencei Vanessa Ferrari, s-a clasat a opta la sărituri, iar în finala la bârnă a reuşit să mai obţină o medalie de argint deşi s-a accidentat la gleznă în timpul coborârii. Din cauza accidentării nu a mai putut concura în finala de la sol. A avut doar patru luni la dispoziţie pentru a se recupera înaintea Campionatelor Mondiale din 2007. La această competiţie a câştigat medalia de bronz cu echipa, s-a clasat a noua la individual compus şi a terminat pe poziţia a opta în finala la sol.

2008 a venit cu Jocurile Olimpice de la Beijing, unde Sandra Izbaşa s-a consacrat. Recuperată fiind după accidentarea din 2007, a concurat la Campionatele Europene de la Clermond-Ferrand, Franţa, reuşind să câştige medalia de aur cu echipa, încă un aur la sol şi argintul la bârnă. La Beijing Sandra a ajutat echipa să câştige medalia de bronz concurând la trei aparate. Individual a câştigat medalia de aur la sol(15.650) înaintea americancelor Shawn Johnson (15.500) şi Nastia Liukin (15.425) şi s-a clasat a opta în finală la individual compus.

2009 a fost marcat de accidentări şi nu a mai reuşit să câştige atât de multe competiţii. De asemenea, s-a concentrat pe examenul de Bacalaureat, pe care l-a trecut cu media 9,71. Izbaşa planificase să concureze la Campionatele Mondiale din 2009 însă din păcate în septembrie, chiar înainte de Naţionalele României, a suferit o gravă accidentare la tendonul lui Ahile şi încercând să aplaneze căderea s-a accidentat şi la mână.

În 2010 a revenit abia în septembrie, la Cupa Mondială de la Gent (Belgia), unde a luat aurul la sol. În octombrie a condus echipa României în calificările Campionatului Mondial de la Rotterdam unde a ajutat echipa să se califice de pe poziţia a patra, obţinând cele mai mari note la sol şi sărituri dintre coechipierele ei şi a doua notă la bârnă. Individual s-a calificat de pe poziţia a treia în finala la sol după rusoaicele Aliya Mustafinaşi Ksenia Afanasyeva.

În 2011 a reuşit de asemenea să prezinte un exerciţiu şi la paralele după o pauză de mai mult de doi ani la acest aparat. Din păcate, cu două luni înainte de Campionatele Mondiale de la Tokio, a resimţit dureri la picior. Acest lucru nu i-a permis să participe la Campionatele Naţionale şi a concurat doar la sărituri şi paralele în amicalul cu Marea Britanie, fiind menajată. Totuşi, nu a reuşit să recupereze în timp pentru Campionatele Mondiale iar antrenorii au decis să o retragă din echipă. 

Pentru performanţele reuşite la Londra, Sandra Izbaşa va fi premiată cu 70.000 de euro de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, dar va primi şi un autoturism din partea Renault, sponsorul oficial al românilor prezenţi la Olimpiadă. De asemenea, gimnasta va primi încă 35.000 de euro pentru bronzul cucerit cu echipa României la Jocurile Olimpice.