Gâlcă trebuie să-l încânte pe Mr. Chen ca să rămână la Espanyol. „În trei ani vreau să jucăm în Liga Campionilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Espanyol Barcelona, echipa antrenată de Constantin Gâlcă, a fost cumpărată de afaceristul chinez Chen Yansheng, directorul unei companii producătoare de maşinuţe.

Espanyol Barcelona a intrat în era ochilor oblici. Compania Rastar Group a achizţionat 54 la sută din acţinile clubului, iar directorul societăţii amintite, Chen Yahnseng a devenit preşedintele clubului. Chinezii au venit din start cu o investiţie de 50 de milioane de euro, 17 dintre acestea fiind alocate pentru achiziţionarea acţiunilor, 33 intrând direct în conturile clubului. Afacerea era de câteva luni pregătită, dar „încheierea” s-a produs abia miercuri seara.
Chen Yhanseng are, conform Forbes, o avere de 1,17 miliarde de dolari, fiind abia al 254-lea bogătaş al Chinei. Afacerile companiei sale, Rastar Group, se bazează pe producţia de maşinuţe teleghidate pentru copii, de biciclete, dar în portofoliul firmei au apărut şi alte activităţi, precum producţia de scaune de maşină pentru copii.
Întrebarea este dacă Gâlcă va primi credit din partea celui pe care toată lumea în club îl apelează cu Mr. Chen. Românul a fost felicitat de antreprenorul chinez pentru curajul demonstrat în remiza de acasă cu FC Barcelona, scor 0-0, problema e că de atunci au urmat patru eşecuri la rând pentru Espanyol. Două tot cu Barcelona, în Cupa Spaniei, plus alte două cu Eibar şi cu Getafe în campionat. Şi dacă nimeni nu avea pretenţia să se ia la trântă cu Barcelona, înfrângerile din La Liga nu s-au digerat aşa uşor.  
Probabil că va conta foarte mult ce se va face Gâlcă în următoarele partide, dar programul e unul sufocant. Sâmbătă, Espanyol întâlneşte acasă submarinul galben al lui Villareal (ora 19.15, DigiSport 1), apoi vine o deplasare imposibilă, pe Santiago Bernabeu, cu Real Madrid, urmată de alte două partide grele, cu Real Sociedad şi Valencia. În acest moment, Espanyol Barcelona ocupă locul al 14-lea, cu 21 de puncte, doar 5 mai multe decât primul loc retrogradabil. Pentru a fi sigur de prelungirea contractului cu echipa catalană, Gâlcă trebuie să încheie sezonul măcar pe locul al 12-lea.
Chen a ţinut joi prima şedinţă a consiliului executiv al clubului, a angajat o echipă de opt directori şi a fost la vestiare pentru a discuta cu Gâlcă şi echipa. E de aşteptat ca Espanyol să acţioneze şi pe piaţa transferurilor, rămâne de văzut cât de repede şi de bine se va mişca echipa lui Mr. Chen şi dacă Gâlcă va avea un cuvânt de spus în tranzacţiile de jucători. Deocamdată, se discută doar de o plecare, a atacantului Ecuadorian Caicedo, care ar putea ajunge chiar în China, fiind momit cu un salariu mai mare chiar de echipa lui Scolari, Guangzhou Evergrande.

Rezultatele lui Gâlcă la Espanyol
Competiţie Adversar Scor
Campionat Levante 2-1
Campionat Las Palmas 1-0
Campionat Sevilla 0-2
Campionat FC Barcelona 0-0
Campionat Eibar 1-2
Campionat Getafe 1-3
Cupă FC Barcelona 1-4
Cupă FC Barcelona 0-2
Bilanţ: două victorii, un egal, cinci înfrângeri

Îmi doresc ca în trei ani să jucăm în Champions League Chen Yansheng, patron Espanyol  
Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi