Gabi Tamaş a început anul cu o bătaie. S-a „trosnit” cu nişte aromâni care ascultau cântece cu Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Tamaş FOTO Mediafax

Gabi Tamaş a negociat la finalul anului trecut cu Hoverla, echipă aflată pe locul 13 în campionatul Ucrainei, iar apoi s-a relaxat acasă, la Braşov.

A doua zi după Revelion, internaţionalul român a călcat din nou în străchini. Cel puţin aşa susţine wowbiz.ro, care a aflat că Tamaş s-a bătut într-o discotecă din Predeal. 

„În prima zi a noului an, Tamaş a mers la restaurantul complexului Belvedere din Predeal, împreună cu nişte prieteni. Nimic nu anunţa uriaşul scandal ce a urmat. La alte separeuri, se aflau diverse grupuri de machidoni, printre care şi  o masă cu apropiaţi ai lui Constantin Hagivreta, afaceristul al cărui nume apare şi în „Dosarul Cămătarilor”, după ce aceştia l-ar fi ameninţat pentru neplata dobînzilor unei datorii.

Tot scandalul ar fi pornit de la o dedicaţie comandată lăutarilor, şi anume melodia „Steaua e numai una”. Fostul dinamovist a digerat greu acordurile acelei manele şi a contraatacat şi el cu mai multe dedicaţii în care a menţionat că, indiferent unde ar juca, rămîne „cîine” pînă la moarte. Chiar dacă pe moment lucrurile nu au degenerat, spre finalul serii, scandalul a apărut… din senin. Tamaş şi apropiaţi de-ai lui Hagivreta s-au intîlnit pe holul restaurantului, au avut un schimb de replici, transformat imediat într-o bătaie în toată regula. De aceasta dată, repriza de box nu a mai avut acelaşi deznodămînt ca şi în cazul Pancu, iar Tamaş a ieşit şifonat din încăierare, cu multiple răni şi echimoze la nivelul capului. În cele din urmă, spiritele s-au calmat, dar fotbalistul a plecat acasă serios „avariat”, scrie sursa citată.

 

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani