Furtună în deşert: Simona Halep - Daniela Hantuchova 6-2, 6-0, în turul doi de la Dubai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO Afp

Simona Halep şi-a început perfect "aventura" la turneul din Dubai, fiind cotată cu prima şansă la câştigarea competiţiei din Emirate.

Halep va juca în următoarea partidă cu Ţvetana Pironkova (Bulgaria), azi, de la ora 17.00, în direct la Digisport.

“Primul meci e cel mai greu în orice turneu şi trebuie să am grijă”, afirma Simona înaintea confruntării cu Daniela Hantuchova. Însă slovaca n-a arătat  că poate să o pună în reală dificultate pe Halep, mai ales că oponenta româncei venea după un meci câştigat greu, în trei seturi, cu o zi înainte.
Simona a controlat jocul din spatele terenului, iar câteva din loviturile sale au entuziasmat “mâna” de români aflaţi în tribunele arenei din Dubai.
Primul set s-a încheiat după 40 de minute, 6-2 pentru Halep, care a trimis mai multe lovituri câştigătoare (9 la 4) şi a făcut mai puţine greşeli neforţate (8 la18). Al  doilea set a fost şi mai autoritar dominat de Halep, care a încheiat rapid conturile, scor final 6-2, 6-0

Nu e accidentată
O alarmantă ştire furnizată ieri de ziare.com susţinea că Simona Halep, cu probleme la coaste, s-ar putea retrage de la turneu. Românca n-a părut a întâmpina probleme medicale, ba chiar a arătat foarte bine din punct de vedere fizic. În optimi, Halep va juca împotriva Ţvetanei Pironkova (Bulgaria). Dacă merge şi mai departe, Simona ar putea da peste Ekaterina Makarova, “cunoştinţa” ei de la Australian Open.
"Cred că toata lumea încearcă să mă învingă acum pentru că sunt în top zece. Orice meci e dificil la acest nivel şi toata lumea îşi apară şansa. Accidentarea Serenei a deschis acest turneu, acum oricine din top zece poate să câstige turneul. Sunt încrezatoare, pot să spun că eu cred în şansa mea, e un turneu cu greutate pe car eîmi doresc să-l câştig”, a afirmat Halep.

Fostul antrenor al Simonei Halep, Wim Fissette, angajat de o jucătoare de top 

Setul 1

1-0 pentru Hantuchova, care deschide meciul cu un joc solid pe propriul serviciu şi o minge la care a surprins-o pe Halep cu o "scurtă". 

1-1, Halep revine după un joc complicat pe serviciu, fiind nevoită să salveze o minge de break. o primă dublă greşeală pentru Simona. 

2-1 break Halep, care fructifică prima minge de joc pe serviciul adversarei. Slovaca vine după un turneu câştigat în Thailanda şi un meci de trei seturi, ieri, în primul tur. 

3-1 pentru Halep, care cere inspirat intervenţia "ochiului de şoim", la o minge care eronat fusese dată aut de arbitri. 

3-2 Hantuchova îşi câştigă serviciul după ce a salvat o minge de break. 

4-2 pentru Simona, care câştigă la 0 pe serviciu

5-2 pentru Halep, care revine de la 30-0 pentru Hantuchova şi face break cu 4 puncte câştigate la rând. 

6-2 Simona Halep câştigă primul set. Românca a închis prima parte a meciului cu un joc câştigat la 30. 

 Setul al doilea

1-0 pentru Halep, care începe perfect, cu un break. 

2-0 pentru Simona, game câştigat pe propriul serviciu, în ciuda unei duble greşeli. 

3-0 Un nou break Halep, care măreşte "iremediabil" diferenţa.

4-0 Hantuchova e la pământ, nu mai poate face nimic pentru a opri înfrângere. 

5-0 Break Halep, care  va servi pentru meci

6-0 Halep, victorie fără emoţii pentru Simona. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete