FRF a anunţat datele meciurilor de la Euro 2020 care se vor juca la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că au fost stabilite datele celor 4 partide de la Euro 2020 care se vor disputa la Bucureşti, pe Arena Naţională.

"Au fost stabilite datele meciurilor de la EURO 2020 care se vor desfăşura la Bucureşti. Astfel, Arena Naţională va găzdui patru partide, pe 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, naţionala României va juca cel puţin două meciuri la Bucureşti. Stadioanele stabilite pentru antrenamentele echipelor sunt Arcul de Triumf, Ghencea şi Giuleşti.

După cum a anunţat Compania Naţională de Investiţii, proiectele sunt în graficul stabilit, există finanţarea, astfel încât termenul de dare în folosinţă a celor trei noi stadioane a fost fixat pentru 31 martie 2020. De asemenea, Stadionul Dinamo face parte din proiectul EURO 2020, urmând o cale separată de recuperare a întârzierilor apărute.", se arată în comunicatul FRF.

Arena Naţională va găzdui partide din grupa C a competiţiei, pe 14 iunie 2020, 18 iunie 2020 şi 22 iunie 2020. De asemenea, la Bucureşti va avea loc un meci din optimile de finală, pe 29 iunie.

Meciul de deschidere va avea loc pe 12 iunie, de la ora 22:00, pe Stadionul Olimpic din Roma. Finala se va disputa la Londra, tot de la ora 22:00.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani