Franţa sau Brazilia? De ce depinde stabilirea adversarei României din optimile de finală ale CM de handbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de handbal feminin a Românie este calificată în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Danemarca, dar va avea o misiune infernală în faza următoare.

România joacă diseară, de la ora 19.15 ultimul meci din grupă, contra Rusiei, însă indiferent de rezultat nu mai poate urca în clasament, deoarece a pierdut meciurile cu Spania şi Norbegia, iar primul criteriu de calificare este partida directă. Aşadar, România va încheia grupa pe locul 4.

 De la aceeşi oră este programată partida Franţa - Brazilia care va stabili adversara României. În acest moment, ambele echipe au câte şapte puncte, dar Franţa are golaveraj superior, ceea ce face ca în cazul unui egal să termine grupa pe prima poziţie. În aceste condiţii, există două şanse din trei ca România să joace împotriva Franţei, un adversar redutabil, care ne-a învins în pregătiri, acum două săptămâni cu 29-27.

Şi dacă întâlnim Brazilia vom avea parte de un meci infernal, deoarece sud-americancele sunt campioane mondiale en-titre. Ele au în lot patru jucătoare care evoluează în România: Do Nascimento (HCM baia Mare), Pessoa, Da Silva şi Rodrigues (CSM Bucureşti).

Indiferent cu cine vom juca, meciul României din optimi este programat luni.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model