FOTO Trofeul pe care îl va primi Halep: Simona şi-a câştigat locul pentru eternitate în universul tenisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La fel ca celelalte 24 de jucătoare care au ajuns la vârful ierarhiei WTA, Simona Halep va lua un premiu special din partea organizatorilor circuitului feminin.

Simona Halep a intrat într-o companie selectă, fiind a 25-a jucătoare care ocupă primul loc în clasamentul mondial al tenisului feminin, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Această performanţă uriaşă, o premieră pentru o româncă, vine la 43 de ani după ce Ilie Năstase a denţiut locul 1 în ierarhia ATP. Simona Halep e a 5-a jucătoare care ajunge pe locul 1 în 2017, după Angelique Kerber, Serena Williams, Karolina Pliskova şi Garbine Muguruza.

La fel ca şi predecesoarele sale, constănţeanca de 26 de ani va avea parte de un trofeu special din partea WTA. Astfel, ea va primi o minge de tenis înstelată din argint, care reprezintă universul acestui sport. Fiecare ocupantă a locului 1 din trecut şi prezent e reprezentată pe acest trofeu printr-un diamant pe cer.

Iată câteva fotografii cu sportivele care au deţinut locul 1 WTA şi s-au pozat cu trofeul primit din partea WTA.

Garbine Muguruza

Karoline Pliskova

Serena Williams

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete