FOTO Transformare spectaculoasă a Irinei Begu în afara terenului. Cum a apărut ea la petrecerea jucătoarelor de la Tianjin, unde o va întâlni pe Şarapova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La numai o săptămână după ce a fost învinsă de Simona Halep, la Beijing, rusoaica Maria Şarapova va evolua în faţa altei jucătoare din România.

UPDATE 11.40 Şarapova nu mai joacă, astăzi, cu Begu: au fost amânate toate meciurile de simplu la Tianjin

Şarapova o va întalni la Tianjin pe Irina Begu, numărul 57 mondial, confruntarea lor fiind programată în primul tur. 

 Begu a ajuns adversara Şarapovei printr-o conjunctură creată de proaspăta câştigătoare de la Beijing, Caroline Garcia, care s-a retras din cauza problemelor medicale. Begu şi Şarapova s-au întâlnit de două ori până acum, rusoaica câştigând ambele partide.

 Meciul nu va începe mai devreme de ora 9.00. Aseară, Irina a fost prezentă la petrecerea campioanelor, unde s-a făcut remarcată printr-o ţinută simplă şi elegantă. 

UPDATE Partida Irinei a fost reprogramata pentru maine 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"