FOTO Prima mare dragoste a lui Ion Ţiriac a murit săracă lipită, cerşind bani pentru medicamente. Cel mai bogat român nu i-a trimis nici măcar o floare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion Ţiriac (77 de ani) este recunoscut ca un mare cuceritor de femei, chiar dacă, spre deosebire de colegul Ilie Năstase, a încercat să păstreze discreţia în privinţa relaţiilor sale.

Socotit cel mai bogat român, cu o avere estimată la peste un miliard de euro, Ion Ţiriac a avut de-a lungul timpului femei frumoase şi celebre. Prima sa dragoste a fost o sportivă, triplă campioană mondială la handbal. Victoriţa Dumitrescu, născută în 1935, mai mare cu patru ani decât Ţiriac, a trăit cu acesta o iubire aprinsă la sfârşitul anilor 1950. La vremea respectivă, Victoriţa era o femeie foarte râvnită, extrem de frumoasă şi handbalistă foarte bună.

Cei doi n-au rezistat mult împreună şi viaţa a făcut ca ei să evolueze diferit. Ţiriac a ajuns un potent om de afaceri, cu o viaţă luxoasă, în vreme ce Victoriţa a murit săracă lipită, acum câţiva ani, după un accident vasculat cerebral. Ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut într-o garsonieră şi trăind dintr-o pensie mizeră de 260 de lei. Pentru că nu-i ajungeau banii nici de medicamente şi cu atât mai puţin de facturi, fosta handbalistă era nevoită să cerşească la mila vecinilor, uitată de toată lumea. Inclusiv de Ion Ţiriac, care nu a trimis nici măcar o floare la înmormântarea acesteia.  

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie