FOTO Comportament de om scăpat de sub control: Reghecampf a făcut circ la Ploieşti. Cum şi-a justificat gestul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reghecampf, comportament de adolescent rebel

În stilul său caracteristic, care n-are nimic în comun cu spiritul fair-play-ului, tehnicianul roş-albaştrilor a „reuşit“ să strice o partidă suprebă, comportându-se ca un tip venit din peluză, nu ca un antrenor de Liga I.

Petrolul - Steaua a oferit un spectacol fotbalistic peste nivelul Ligii I, însă, după ultimul fluier al meciului, am asistat la scene jenante, care au umbrit partida. Pe parcursul celor 90 de minute, Laurenţiu Reghecampf s-a războit cu fanii ploieştenilor, arătându-le, în mod repetat, trei degete, făcând aluzie la locul pe care Petrolul îl ocupă în clasament.

Ca şi cum acest circ nu era de ajuns, după ultimul fluier, „Reghe“ s-a făcut, din nou, de râs. Şi-a chemat jucătorii în jurul său, aşa cum face după fiecare partidă. Nu le-a mai ţinut însă vreun discurs despre ceea ce se întâmplase pe teren, ci i-a îndemnat să se bucure ostentativ, pentru a irita publicul ploieştean! Această reacţie i-a înfuriat şi pe fotbaliştii Petrolului, iar primul care a ripostat, întrerupând bucuria steliştilor a fost portarul Pecanha.

Situaţia a scăpat de sub control, s-au împărţit pumni şi picioare, iar Romario, de la Petrolul, a văzut cartonaşul roşu din partea arbitrului Ovidiu Haţegan. Capul răutăţilor, Laurenţiu Reghecampf, şi-a întors şapca pe cap, precum un adolescent rebel, şi a părăsit gazonul în huiduielile publicului. 

Ce s-a întâmplat la final lasă un gust amar. Meciul ar fi trebuit să se încheie cu strângeri de mână. În viaţă, trebuie să înţelegi anumite lucruri. N-ar fi trebuit să asistăm la bucuria provocatoare a steliştilor. Le recomand steliştilor să vadă decenţa cu care cei de la Atletico au sărbătorit pe terenul Barcelonei, după ce au câştigat titlul.  Răzvan Lucescu antrenor Petrolul

Ce a spus?

La final, la microfonul Digi Sport, tehnicianul Stelei a vorbit despre incidentele provocate de el. „E păcat. La fel ca în ţările civilizate, ar trebui să fim aplaudaţi, atunci când intrăm pe teren. Bucuria noastră n-a fost un gest premeditat. O să ne bucurăm peste tot, pe toate stadioanele, fiindcă am realizat ceva incredibil. De când am intrat în oraş, toată lumea ne-a înjurat. Nu e normal. Marţi, la meciul cu Oţelul, vom avea cea mai mare sărbătoare din ultimii ani. Trebuia să avem 4-0, la un moment dat. A fost un meci foarte bun, disputat într-o atmosferă senzaţională“, a spus „Reghe“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie