FOTO Arabia Saudită a efectuat primul antrenament sub comanda lui Olăroiu, care debutează mâine ca selecţioner

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Olăroiu pregăteşte intens debutul echipei naţionale a Arabiei Saudite la Cupa Asiei. Tehnicianul român a intrat serios în pâine şi a efectuat deja primele antrenamente cu jucătorii saudiţi.

Pe 30 decembrie, Cosmin Olăroiu va debuta în cariera de selecţioner, naţionala Arabiei Saudite urmând să dispute un meci amical cu Bahrein. După acest duel, naţionala saudită va mai disputa încă un amical înainte de startul Cupei Asiei pe Naţiuni, cu Coreea de Sud.

În perspectiva jocurilor oficiale de la Cupa Asiei, tehnicianul român a început şedintele de pregătire şi a fost mereu în mijlocul elevilor săi, cărora le-a arătat câteva procedee tehnice. Potrivit presei arabe, Olăroiu a instat la primul antrenament pe faza defensivă, considerată a fi punctul slab al Arabiei Saudite. Obiectivul antrenorului român este câştigarea Cupei Asiei cu naţionala saudită.

Olăroiu va conduce Arabia Saudită timp de aproximativ 3 săptămâni, cât durează Cupa Asiei, între 10 şi 31 ianuarie. La competiţia care se va desfăşura în Australia, Arabia Saudită va juca în grupă cu China (10 ianuarie, Brisbane), Coreea de Nord (14 ianuarie, Melbourne) şi Uzbekistan (18 ianuarie, la Melbourne).

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €