Fotbalul românesc e un domeniu penal: după puşcăriabilii din Dosarul Transferurilor, acum doi jucători au fost condamnaţi la închisoare pentru furt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Mărgăritescu a fost reţinut de poliţişti în 2011

Mai întâi, a fost corupţia din arbitraj, care a dus la schimbarea a doi preşedinţi din fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA). Apoi, cei opt inculpaţi în Dosarul Transferurilor au fost condamnaţi împreună la un total de 40 de ani de închisoare. Astăzi, doi foşti dinamovişti au primit o lovitură grea.

Din aprilie 2011, Cristi Munteanu şi Andrei Mărgăritescu sunt anchetaţi în cadrul unui dosar privind furtul unor maşini de lux. Astăzi, cei doi foşti dinamovişti au fost condamnaţi la 5, respectiv 3 ani de închisoare! 

Dacă în privinţa fostului portar, Cristi Munteanu, pedeapsa e cu executare, în schimb, Andrei Mărgăritescu a scăpat ceva mai uşor, sentinţa dată în privinţa sa fiind cu suspendare.

Cele două verdicte au venit de la Curtea de Apel, însă deciziile nu sunt definitive şi pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De unde a pornit totul?

Procurorii susţin că medicul Alexandru Magherescu a achiziţionat în leasing un Audi A8. El s-a înţeles cu prietenul său Cristinel Anton Enache să-i găsească un cumpărător, după care să declare la Poliţie că maşina i-a fost furată, pentru a încasa prima de asigurare.

Prin intermediul unei reţele de hoţi de maşini, Cristinel Anton Enache i-a plasat maşina lui Cristi Munteanu. Acesta, cu ajutorul unora dintre membrii reţelei, a reuşit să întocmească acte „în regulă“ pentru maşină.

În 2011, Munteanu i-a vândut autoturismul colegului său de la Dinamo, Andrei Mărgăritescu.

Procurorii susţin că fotbaliştii sunt „dobânditori de drept ai unei maşini furate“, despre care „aveau în mod clar cunoştinţă că face obiectul unei infracţiuni de furt“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată