Fotbalul românesc e dependent de DNA: s-a clasat dosarul Burleanu – Piţurcă, dar s-a deschis altul în aceeaşi zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Negoiţă

Fotbalul românesc dă senzaţia că nu poate exista fără a-şi păstra legăturile strânse cu sfera penală. Ultima succesiune de evenimente a confirmat, încă o dată, această situaţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a clasat, marţi, dosarul privind rezilierea contractului dintre Federaţia Română de Fotbal (FRF) şi fostul selecţioner, Victor Piţurcă. 

Astfel, încă un proces care a plecat de la Adrian Mititelu s-a dovedit a fi neîntemeiat. Fostul finanţator al Universităţii Craiova a semnalat la DNA modul în care s-a produs plecarea lui Piţi de la prima reprezentativă. El s-a legat de faptul că FRF i-a reziliat contractul tehnicianului de 59 de ani, fără ca acesta să plătească despăgubiri de 500.000 de euro. 

Totuşi, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, era „blindat“ de un act adiţional pe care îl semnase cu Piţi, înaintea meciului cu Ungaria din preliminariile Euro 2016. Potrivit documentului, părţile au convenit ca, în caz de reziliere, nimeni nu va fi obligat la plata unor despăgubiri, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior.

Negoiţă, chemat să dea probe

La câteva ore după clasarea cazului FRF – Piţurcă, la DNA s-a deschis dosarul legat de acuzele de blat pe care Ionuţ Negoiţă le-a lansat la adresa lui Ştefan Bărboianu.

După ce Dinamo a fost învinsă cu 3-1 în derby de Steaua, finanţatorul formaţiei din „Ştefan cel Mare“ l-a dat afară din echipă pe Bărboianu, motivând că acesta ar fi trântit meciul! Negoiţă s-a dus, ieri, la DNA, însoţit de un oficial FRF, pentru a-şi prezenta probele în acest caz.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete