FOTBAL: Mititelu: "Jucăm foarte prost, dar o să ne revenim!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Mititelu: "Jucăm foarte prost, dar o să ne revenim!"

Adrian Mititelu, finanţatorul clubului de fotbal Universitatea Craiova, a precizat, după înfrângerea de la Braşov, că formaţia sa a avut un început foarte prost în actuala ediţie de campionat.

'Au fost mai buni ca noi. Am început foarte slab meciul, am avut o nesincronizare în apărare. Parcă nu am avut nici vlagă.  Asta este. Nu m-a pus pe gânduri acest început de sezon. Suntem abia în etapa a patra. Trebuie să avem încredere în echipa şi să fim alături de ea. Ma aşteptam la o altă atitudine, dar, din pacate, numai în repriza a doua am reuşit, cât de cât, să echilibrăm jocul'', a spus Mititelu.

El a mai precizat pentru siteul oficial al clubul: ''Dacă suporterii nu sunt alături de echipă şi nu-i arată dragostea acum, când suntem la greu, nu am facut nimic. Echipa are nevoie de sprijinul din partea celor care susţin ca o iubesc. Nu trebuie să fim alaturi numai la victorii, ci şi la greu. Nu sunt meciuri uşoare cele care vin. Trebuie să luăm maximul de puncte, pentru că şi aşa suntem în afara graficului pe care ni l-am propus. Am avut un început foarte prost de campionat''.

FC Braşov a învins pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0 (1-0), vineri, pe teren propriu, în primul meci din etapa a patra a Ligii I de fotbal.

Braşovenii s-au impus prin golurile marcate de Nuno Diogo (31) şi Dorel Zaharia (61). Portughezul Nuno Diogo, venit vara aceasta de la CS Otopeni, a reuşit primul său gol pentru FC Braşov.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi